Concert caritabil și acțiuni filantropice la finalul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”

325

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al BOM a desfășurat mai multe acțiuni social-caritative și culturale la finalul Campaniei filantropice „De Crăciun devii mai bun!”, Ediția a III-a.

În acest sens, a fost organizat în Parohia cu hramul „Înălțarea Domnului și Sfinții Ocrotitori ai Moldovei” din or. Rezina (preot-paroh prot. Stanislav Atamanenco) un concert caritabil de muzică duhovnicească cu participarea Grupului coral bărbătesc „Gnosis” din Chișinău, condus de Dl Serghei Crudu. Concertul a fost organizat pentru 60 de copii proveniți din 15 familii aflate în dificultate din or. Rezina, care au primit la final cozonaci, cadouri și jucării, pregătite de către copilașii din parohia moldovenească „Nașterea Maicii Domnului” din or. Padova, Italia, coordonați de pr. paroh Vasile Șestovschi.

De asemenea, o acțiune filantropică s-a desfășurat la Casa Comunitară Hansca pentru adulți și copii cu dizabilități mintale severe, din s. Hansca, r. Ialoveni.

Tinerii aflați aici în plasament s-au arătat foarte bucuroși de prezența oaspeților din Capitală, care le-au adus totodată mai multe pachete cu daruri: fructe, cozonaci, cadouri, produse alimentare și igienice, atât pentru ei, cât și pentru personalul Casei Comunitare.

Copleșiți de emoții pozitive, angajații Casei Comunitare au adresat mulțumiri reprezentanților instituției mitropolitane pentru ajutorul acordat în această perioadă de încercare pentru întreaga societate.

Casa comunitară Hansca este un serviciu social în care sunt plasați adulți și copii cu dizabilități mintale severe, care necesită protecție, îngrijire și suport pentru dezvoltarea abilităților lor de autoservire și trai independent.

Totodată, daruri de sărbători au primit mai multe familii numeroase din mun. Chișinău, printre care și o mamă singuratică ce crește 2 copii, care a beneficiat de 10 saci cu cărbuni pentru încălzirea locuinței.

Acțiunile s-au desfășurat cu susținerea Diasporei moldovenești din America, organizată de Dl Dumitru Țăruș.

În această perioadă a sărbătorilor de iarnă (decembrie 2021-ianuarie 2022) s-a desfășurat un şir de activități social-filantropice, însoțite de mici spectacole de Crăciun, destinate familiilor cu un număr mare de copii sau persoane vulnerabile din municipiul Chișinău, dar și din localitățile limitrofe din țară, cât și pentru copiii și adulții cu dizabilități proveniți atât din instituțiile sociale și de stat, cât și din familii numeroase și nevoiașe, beneficiari permanenți ai Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
3853

Crucea femeii și crucea bărbatului

Poartă-ţi crucea vieţii cu mulţumire. Calea ta către mântuire trece prin suferinţe, după cuvintele Apostolului: …că prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14, 22). Vei merge spre mântuire pe calea durerilor, a împreună-suferinţelor şi a morţii. Calea este pietroasă, cu spini, brăzdată de făgaşe. Dar însuşi faptul că-ţi porţi crucea […]


Foto