Minunată, preaînțeleaptă este cântarea proorocească a Maicii lui Dumnezeu: „Mărește, suflete al meu, pe Domnul... că a căutat spre smerenia roabei Sale, că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 46-48). Mai întâi de toate, ea laudă pe Dumnezeu pentru că i-a dat smerenie și a căutat spre această smerenie. Preasfânta Fecioară, prin smerenia ei adâncă, a îndreptat alunecarea spre trufie și spre dorința de a fi asemenea lui Dumnezeu a Evei. Fiul Ei și Dumnezeu „S-a smerit, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce... S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, întru asemănarea oamenilor făcându-se” (Filipeni 2, 7-8). Tot pentru smerenie a înălțat-o pe Fecioara Maria, făcând-o Maică a Sa – i-a făcut ei mărire neînchipuit de mare.
Sfântul Ioan de Kronstadt, Spicul viu. Gânduri despre calea mântuitoare,Editura Sophia, București, 2009, p. 118
