Actualitate

Maica Domnului şi femeia de azi

20549

Oricum am încerca să vorbim despre lipsurile femeii de azi, tot misogini vom fi numiţi. Oricum am încerca să amintim doar aşa, ca o visare cu ochiii deschişi, de rânduielile de altă dată şi inevitabili vom fi catalogaţi anacronici. Degeaba am încerca să o judecăm şi degeaba am încerca să îi amintim femeii de azi chemarea la care a fost chemată. Degeaba îi vom aminti cum Maica Domnului a răspuns DA chemării făcute de Dumnezeu de a primi în pântece pe Mântuitorul.

Putine eve de azi constientizeaza ca Maica Domnului a avut optiunea sa spuna NU si ca ar fi putut sa aduca argument neputinta ei, teama, frica, varsta frageda sau alte scuze. Putini inteleg ca in dialogul avut de Maica Domnului cu ingerul Gabriel, acesta punandu-i in fata chemarea lui Dumnezeu, i-a cerut de fapt acordul pentru a-l primi pe Mantuitorul in pancete, nu a informat-o pur si simplu de ce aveau ce sa se intample cu ea. Prin raspunsul dat – “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tau!” – Maica Domnului si-a dat acordul, a afirmat acceptul pentru chemarea facuta de Dumnezeu prin inger.

Am vazut astazi o stire, citita de o femeie despre tinerele femei care au ramas mamice. Fete de 14, 15, 16 ani cu copii. Tragedie nationala, mai grav ca la Fukushima. Cum sa inteleaga doamna reporterita ca a naste la 16 ani nu e tocmai o tragedie, este varsta la care si Maica Domnului a primit Vestea cea Buna, este varsta la care chiar bunica mea s-a maritat ca probabil si alte bunici. Tragedia nu este ca nasc, ce alternativa ar avea? Avortul? Anticonceptionalele? Cum sa nu nasca doamna reporterita daca dumneavoastra la Antena3 dati numai stiri despre Lady Gaga si Oana Zavoranu? Ce exemple sa aiba tinerii de astazi daca voi ii indopati cu gunoaie si nu ii ajutati cu nimic constructiv numai cu materiale “toxice” si “virale”?

Este deja obositor sa mai vorbim ca lumea a ajuns unde a ajuns pentru ca nu mai sunt mame frumoase. Daca ar fi mame frumoase, cum vedem bunicile cuminti de la tara, si copiii lor ar fi altfel. Daca mamele s-ar ruga la Maica Domnului pentru copiii lor, nemernicii nu s-ar fi inmultit si nu ar fi stapanit lumea in masura in care o fac in zilele noastre.

Femeia de azi insa rade de Maica Domnului. Credinta o oboseste, rugaciunea o plictiseste, cele zece porunci o irita ingrozitor. Telenovelele si horoscopul insa o veselesc. Moda si barfele o fac sa se relaxeze, iar vreo potaie pe langa ea chiar ii satisface lipsa de afectiune pe care barbatul nu i-o ofera. Copiii sunt o corvoada si nu se mai regaseste in jertfa, jertfa pentru cresterea copiilor este un “fenomen extraterestru” pentru ea, iar cariera este vazuta ca o mantuire. Micile exceptii sunt picaturi intr-un ocean.

Lumea arde. Barbatii au ars de mult iar copiii se zbat in mijlocul focului in timp ce femeia se uita le televizor vrajita fiind de oglinda fermecata.

sursa: http://www.chiazna.ro/

 


Articole Asemănătoare
8809

Cum ar trebui să fie postul pentru copiii

Postul pentru copii trebuie să fie neapărat bine gândit ca acesta să nu se transforme într-un chin continuu şi fără sens, totodată fiind şi lipsit de calităţi educative. Pentru copil este mult mai important ca postul să înceapă printr-o faptă de depăşire proprie. Este necesar să i se dea posibilitatea să se abţină anume de […]

Articole postate de același autor
5357

Ce vremuri, Doamne, ce vremuri!

Aerul mirosea a flori de salcâm, a primăvară. Era o zi de început de mai, dar în sufletul Suzanei bântuia furtuna. O chinuiau de câteva săptămâni aceleaşi întrebări: Cum de nu l-a mirosit mai demult pe dragul ei soţior? Ce i-a făcut puştoaica? Cu ce l-a vrăjit? Poate că a înşelat-o înainte de a o […]