„Lăsați-ne să intrăm în Biserici, așa cum ne lăsați să mergem și la Tutungerie!”

2067

Liderul naționalist Matteo Salvini a adresat autorităților italiene un mesaj impresionant, cerându-le să permită accesul limitat al credincioșilor la slujba de Înviere.

„Nu pot să stau să aștept știința, nici eu, nici bunul Dumnezeu – deoarece știința singură nu este suficientă – pentru a învinge acest monstru și a ieși din case. Ne apropiem de Paști și avem nevoie și de protecția Inimii Neprihănite a Fecioarei Maria”, a declarat la Sky TG24 Matteo Salvini.

„Îi susțin pe cei care cer ca, într-o manieră ordonată și igienică, în grupuri mici, să fie lăsați să intre în biserică. Lăsați câte trei, patru, cinci persoane, să asiste la slujba de Paști”, a mai spus liderul formațiunii naționaliste Liga.

„Ai voie să mergi la tutungerie, deoarece nu poți sta fără țigări, dar pentru mulți grija pentru suflet este tot atât de fundamentală cum este cea pentru trup”, a adăugat Salvini.

„Există un apel adresat episcopilor pentru a le permite credincioșilor, respectând distanțele, cu măști și cu mănuși, în număr limitat, să intre în biserici, la fel cum intrăm în număr limitat și în supermagazine”, a mai spus liderul politic, pentru a încheia emoționant:

„Sfintele Paști, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, pot fi un moment dătător de speranță de viață pentru milioane de italieni.”

sursa https://evz.ro/


Articole postate de același autor
4713

Cum ne preschimbă dragostea

Odata, intr-o gradina, crescuse un trandafir foarte frumos. Avea petale bogate, catifelate, si o culoare vie, incat nu iti puteai lua ochii de la el. Insa avea multi tepi si, fiind rautacios si mandru, credea ca era cel mai frumos din lume…Din inaltul cerului, Dumnezeu il privea si astepta ca el sa devina mai bun. […]