Îndemnul Bisericii cu privire la situația creată de apariția Coronavirus în lume

964

În contextul apariției focarului de Coronavirus în nordul Italiei, unde se află mulți concetățeni de-ai noștri, Biserica Ortodoxă din Moldova îi îndeamnă pe toți credincioșii să respecte îndemnurile date cu privire la această situație de către autoritățile civile și sanitare, în special recomandările Ministerului Sănătății în ceea ce privește igiena și sănătatea publică.

Să ne întărim în același timp credința și să sporim rugăciunile către Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, Care are puterea de a tămădui toată boala și toată neputința în popor (cf. Mt. 4, 23).

Totodată, recomandăm clerului și credincioșilor  să se roage în cadrul slujbelor bisericești și pentru cei bolnavi şi încercaţi astăzi în lume de noul virus și pentru întărirea noastră fizică și duhovnicească, pentru că aceasta este una din datoriile principale ale creștinului de a se ruga unii pentru alţii.

Preacuvioșii și Preacucernicii clerici vor adăuga la slujbe (la ectenia mare și la ectenia întreită) cereri speciale, ce se rostesc în vreme de orice nevoie și primejdie omenească sau în caz de boli molipsitoare, după cum este rânduit la sfârșitul Liturghierului.

De asemenea, îndemnăm credincioșii ca în această perioadă să se roage mai mult, să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci, să se spovedească și să se împărtășească cu regularitate, să se ungă cu untdelemn sfințit, să consume zilnic apă sfințită și prescură, să înalțe rugăciuni către Maica Domnului și toți sfinții tămăduitori de boli.

Cu părintească dragoste, purtare de grijă și de tot binele doritor, 

† VLADIMIR, 

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE


Articole postate de același autor
3433

Fără Dumnezeu n-o să izbândeşti nimic…

Domnul a zis: „Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, vă va da vouă” (In 15, 16) – iar noi nu credem. Noi nu credem nici în rugăciunea noastră, nici că Dumnezeu ne va auzi – nu credem în nimc. Iată de ce totul ne e deşert, iată de ce rugăciunea noastră parcă […]