Îndemn la un dialog interreligios pentru soluţionarea problemelor refugiaţilor

1684

Biroul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) în Chișinău a organizat astăzi o ședință, în scopul informării publicului asupra problemelor cu care se confruntă refugiații.

În cadrul ședinței s-au purtat discuții pe marginea asemănărilor dintre diferite religii și combaterea stereotipurilor existente în societate faţă de refugiaţi. S-a dorit informarea publicului despre faptul că refugiații sunt oameni obișnuiți la fel ca noi, care au fost nevoiţi să-şi părăsească țările de baştină din cauza conflictelor militare sau a persecuțiilor.

Preotul prof. Octavian Solomon de la Academia de Teologie Ortodoxă a vorbit despre importanța dialogului interreligios: ,,Nu am venit să prezintăm o poziție academică sau una personală, ci cu ideea de a lansa un dialog interconfesional sănătos. Spun tuturor confesiunilor și religiilor existente credem cu certitudine în bunul mers al dialogului. În general, Biserica ar putea să vină cu darul dialogului, pentru că într-adevăr a dialoga este un dar. Spun aceasta, pentru că mulți oameni se prezintă la dialog în lipsa darului. Chiar dacă în societatea noastră există mai multe confesiuni și religii, cu toții trebuie să fim poziționați pe principii religioase. Sunt de părere că ar trebui să îl includem pe Dumnezeu și cu El să mergem spre un dialog sănătos”.

Sergiu Sochircă, reprezentantul Ligii islamice, este de părerea că problemele cu care se confruntă refugiații veniți în Moldova sunt legate de stereotipuri și prejudecăți. De fapt, aceste stereotipuri nu fac altceva decât să îngreuneze viața refugiaților din țara noastră.

În cadrul evenimentului, secretarul Mitropoliei Basarabiei, preotul Ioan Cosoi a venit cu un îndemn către întreaga societate.

,,Creștinismul, islamul și iudaismul au multe puncte comune ținând cont de Vechiul Testament, iar cel mai apropiat de noi este cel social. În acest context, îndemn toate confesiunile și religiile să vină cu dragoste față de omul aflat în nevoie, care de fapt este și o chemare a lui Dumnezeu: să fie posibile o paşnică coabilitare şi chiar prietenie între noi. Dacă va dăinui dragostea față de Dumnezeu și față de oameni, vom putea depăşi toate problemele existente’’.

Maria Cucută-Rujină pentru Altarul Credintei


Articole Asemănătoare
2334

Durerea celor ce nu pot iubi

Nevoia profundă a ființei și existenței noastre este nevoia de dialog, de comuniune, mai ales cu Cel ce este punctul de sprijin absolut. Or, ce înseamnă infernul? Dostoievski îl înțelege drept: „durerea celor ce nu pot iubi”. Eu cred că aici e vorba și de neviolarea libertății lor. Sfântul Isaac Sirul zice: „Să nu vă închipuiți că în iad […]

Articole postate de același autor
1148

Tinerii și provocările de astăzi

Acesta a fost genericul discuției din cadrul serii duhovnoicești de la biserica USM. În cadrul Săptămânii Tineretului Ortodox la capela universitară a fost oficiat Canonul de Pocăință al Mântuitorului, după care părintele Octavian Moșin le-a vorbit celor prezenți despre provocările tinerilor de astăzi. Părintele s-a referit la crizele prin care trece noua generați, căderile și […]