Actualitate

În Sâmbăta Mare, PS Siluan al Orheiului, a oficiat Slujba Vecerniei și Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Vasile cel Mare la Mănăstirea Curchi

22

„Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur, şi nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să Se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti cu toată căpetenia şi puterea, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi strigând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia!”

La 27 aprilie 2019, în Sâmbăta Mare, PS Siluan al Orheiului, Vicarul Mitropoliei Moldovei și Egumenul Mănăstirii Curchi, a oficiat Slujba Vecerniei cu citirea celor 15 paremii și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare la Mănăstirea Curchi.

În cadrul acestei sfinte slujbe s-au citit 16 Paremii, care ne pun înainte chipurile Învierii din Vechiul Testament, marile lucrări ale lui Dumnezeu în lume: Facerea, izbăvirea din robia Egiptului, trecerea prin marea Roșie, trecerea Iordanului în Canaan a lui Iosua, prorociile mesianice, adică texte din Vechiul Testament în care sunt profețite venirea Mântuitorului, nașterea, viața, pătimirile, răstignirea și moartea Sa pe Cruce și se încheie cu Daniil și cu cei trei tineri din cuptor, icoană a izbăvirii neamului omenesc din cuptorul iadului.

La sfânta slujbă au participat și enoriașii mănăstirii, iar foarte mulți dintre ei s-au împărtășit cu dumnezeieștile Taine.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul bărbătesc al Sfintei Mănăstiri.

sursa manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
6158

Traista fericirii noastre pământeşti

Nefericirea pe care Dumnezeu o îngăduie să vină asupra noastră este mai bună decât fericirea pe care ne-o zidim singuri. Dumnezeu îngăduie nefericirii să vină totdeauna la vreme asupra credincioşilor săi. Ea este ca glasul prietenului ce strigă la miezul nopţii celor ce dorm: Arde! Înţeleptul părăseşte casa cuprinsă de flăcări şi, lăsând-o să ardă, […]