Îmi doresc ceea, ce doreşti, Tu, Doamne, pentru mine…

3523

Fiecăruia dintre noi i se întâmplă momente în care credem că este imposibil să trecem peste toate încercările şi suferinţele la care suntem supuşi, că crucea hărăzită nouă este prea grea şi peste puterile noastre.

Situaţii, când credem că iată până aici, că mai departe nu poate să fie mai greu, că nu poate Dumnezeu să mă „încerce” la nesfârşit, că trebuie să-mi dea neaparat şi bucurii, căci nu poate viaţa mea să fie doar o luptă continuă, fiindcă… fiindcă nu vreau să sufăr, vreau să fiu fericită, nu vreau să trec prin atâtea şi atâtea necazuri...Înţeleg şi conştientiz că şi răsplata va fi pe potrivă…dar, nu vreau să o primesc prin nefericirea pământească…

Faptul că aceste nenorociri, greutăţi, ispite sunt plata care ne ajută să ne curăţim sufletul, prea puţini vor să accepte. Chiar dacă credem că toate acestea se întâmplă cu îngăduinţa lui Dumnezeu, atunci când viaţa pare insuportabilă şi pare că necazurile ne vor însoţi mereu, cârtim şi ne revoltăm; ne dorim mântuirea, dar pe o cale mai uşoară. 

Şi cum nu suntem gata să înfruntăm aceste situaţii, căutăm ajutor în careva rugăciuni miraculoase, în mijlocirea unui sfânt anume care ne-ar izbăvi de toate problemele. Avem desigur şi rugăciuni şi acatiste care pot fi citite pentru mijlocirea unui sfânt anume faţă de Dumnezeu. Dar oare e acesta scopul lor adevărat?

Oare acesta e rostul rugăciunii pentru sufletul îndurerat? De ce atunci când suntem în cea mai grea suferinţă nu ne aducem aminte de cuvintele Mântuitorului că nici un fir din părul capului vostru nu va cădea fără ştirea lui Dumnezeu. De ce nu încercăm cu adevărat să ne întoarcem către Dumnezeu şi să-I cerem milă şi ajutor? Nu milă şi ajutor ca să ne ocolească necazurile, ci pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să fie acela care ne va purta pe propriile braţe peste ele.

E greu. Şi sunt momente când pare că nu mai poţi… Când nu-ţi mai poţi achita chiria, când nu ai ce le pune pe masă copiilor, când durerea celui de lângă tine te înăbuşă şi nu mai ştii cum să-l ajuţi. Şi mai ştii că există alţii, care depind de reuşita sau nereuşita ta. Ei te privesc, iar în ochişorii lor se citeşte întrebarea: „Ai reuşit, acum totul va fi mult mai bine?”

Nu o să descoper nimic din ceea ce nu cunoaşte fiecare dintre noi. Ce nu poate face Dumnezeu? Care minune nu este posibilă pentru El? Oare nu poate Hristos într-o clipă să oprească toate suferinţele mele, ale voastre, ale tuturor.

Însă, nu o face. Nu o face pentru că fiecare dintre noi are nevoie de aceste suferinţe. Are nevoie ca să poată înţelege ceva esenţial, să înţeleagă că greutăţile şi încercările acestei vieţi sunt o cale de mântuire, dar şi o cale de a ne apropia de Dumnezeu. 

"Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!", spunem şi noi asemenea dreptului Iov, dar oare şi simţim la fel? Totodată ar fi bine să ne aducem aminte şi de versetul cu un conţinut nu mai puţin adânc “Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ.” Toate bunătăţile acestei lumi sunt trecătoare şi chiar dacă lipsa lor ne face viaţa mai grea, nicicând bunurile materiale pe care le râvnim, nu ne vor aduce adevărata fericire.

Cu mult mai uşor am trece peste suferinţe, dacă atunci când ne e greu, când nu vedem nici o soluţie, nici o izbăvire, când lacrimile durererii ne despart de tot restul lumii, am cădea în genunchi, am uita de dorinţele noastre şi I-am cere Domnului :

„Doamne, ştii că mereu uit de Tine şi mă conduc doar după dorinţele mele. Ştii că mi-aş dori să nu mai sufăr, să duc o existenţă mai decentă, să nu duc grija zile de mâine… Dar toate acestea sunt nişte nimicuri. Îmi doresc Doamne, ceea ce îţi doreşti Tu pentru mine, de e suferinţă, să fie suferinţă, de e boală să fie boală. Una îndrăznesc să-ţi cer. Doamne, dă-mi putere să le pot îndura pe toate, să nu mă împotrivesc voii tale, să o primesc şi să o îndeplinesc ca pe cel mai mare şi de preţ dar.”

Şi această smerenie, această neîmpotrivire voii Domnului, acestă uitare de sine, care adesea ne abate de la calea adevărului, va aduce o mult mai mare izbăvire, decât orice miracol pe care-l râvnim.

Dumnezeu ne aşteaptă pe fiecare. Ne aşteaptă în orice moment, mereu, oricând. Ateaptă şi cea mai mică lacrimă de pocăinţă şi întoarcere către El. Ca să ne şteargă lacrimile suferinţei şi să ne sprijine în continuare pe calea vieţii. Ne oferă Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei, care ne dau şansa la o nouă viaţă, una în comuniune cu El. O viaţă în care nicicând nu vom mai fi singuri....

Nu te teme, că Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, că Eu sunt Dumnezeul tău. (Isaia 41, 10)

Natalia Lozan


Articole Asemănătoare
1534

Știți că se poate întâmpla să cerți un om și el să se simtă bine?

Cum să-i comunici unei persoane, dacă este necesar, că o altă persoană greșește, fără a cădea în păcatul judecății și al osândirii? „Rugați-vă neîncetat” e valabil și aici! Puteți sesiza greșeala cu subtilitate. Să fiți întotdeauna foarte atenți – mai ales că voi folosiți mail-urile. Și acolo nici nu vă îmbie să ziceți ce gândiți […]

Articole postate de același autor
813

Ne va arăta oglinda un chip mai senin?

Noi nu trăim așa cum ar trebui să trăim, ci așa cum trăiesc toți oamenii din jur. Nu facem eforturile și schimbările necesare, găsind numeroase scuze şi îndreptăţiri, şi tot noi ne plângem pe viaţa care o ducem…. Deşi pentru a ne schimba nu întotdeauna sunt necesare depăşiri şi fapte extraordinare, uneori e suficient să ne punem […]