Actualitate

„Îl va judeca Dumnezeu”

5264

– Maică, e bine să spun despre cineva care mi-a făcut o nedreptate: „Îl va judeca Dumnezeu”?

– Oricine spune aşa este păcălit de diavol şi nu înţelege că în felul acesta blesteamă politicos. Sunt unii care spun că sunt sensibili şi au iubire, că se poartă cu delicateţe şi că sunt toleranţi cu nedreptatea suferită din partea celorlalţi, dar spun: „Îi va judeca Dumnezeu”.

În viaţa acesta toţi oamenii avem încercări, astfel încât să putem trece în viaţa de dincolo, în Paradis. Gândul meu îmi spune că blestemul politicos este sub demnitatea spirituală şi e interzis creştinilor, pentru că Hristos nu ne-a învăţat felul acesta de dragoste (răzbunătoare), ci dimpotrivă: „Iartă-I, Doamne, că nu ştiu ce fac.”

De asemenea, cea mai bună rugăciune dintre toate, când ai fost în mod nedrept blestemat, este să rabzi în tăcere şi cu blândeţe.

Când suntem acuzaţi pe nedrept sau ameninţaţi în mod nejustificat de oameni frivoli sau de vrăjitori care au intenţii murdare şi distorsionează adevărul, dacă putem, ar fi bine să nu căutăm să ne justificăm când nedreptatea ne priveşte doar pe noi. Nici să spunem: „Îi va judeca Dumnezeu”, pentru că acesta este un blestem. E bine să-i iertăm din toată inima şi să-L implorăm pe Dumnezeu să ne întărească, să suportăm greutatea falselor acuzaţii şi să continuăm viaţa noastră duhovnicească (în taină, pe cât este posibil). Lasă-i pe cei care au obiceiul să judece şi să critice mereu, să continue să facă aceasta, să fie nedrepţi cu tine, pentru că ei continuă în felul acesta să pregătească pentru noi cununi de aur pentru viaţa adevărată.

Bineînţeles, cei care sunt cu Dumnezeu nu vor înjura/blestema niciodată, pentru că ei nu au intenţii rele, ci sunt plini de bunătate, şi orice rău este aruncat asupra lor, aceşti oameni înduhovniciţi îl vor sfinţi (transformă în bine) şi vor simţi o mare, tainică bucurie.

Maica Gavrilia Papaiannis
sursa ramurainflorita.blogspot.com

 


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
220

Testul iubirii

Ne gândim adesea că e destul dacă recunoaştem existenţa lui Dumnezeu, că e destul să credem că El există. Dar nu-i aşa. Nu-i destul. Dacă avem doar această credinţă, nu suntem cu nimic mai presus decât diavolii, pentru că şi ei „cred şi se cutremură”. Ce ne trebuie în plus? Domnul ne-a spus-o clar: iubire. […]

Articole postate de același autor
205

Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova participă la Congresul Mondial al Familiei, ediția a XII-a

La Palatul Republicii a avut loc deschiderea Congresului Mondial al Familiei, organizat sub egida președintelui țării Dl Igor Dodon în perioada 14-16 septembrie curent, fiind la cea de-a XII ediție. La acest congres au confirmat prezența peste 2000 de persoane, invitați din zeci de state, politicieni de rang înalt, reprezentanți ai confesiunilor religioase din toată […]