HRISTOS A ÎNVIAT! Învierea Domnului celebrată la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

2258

„HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT” – este salutul care a răsunat în această noapte luminată la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău în timpul serviciului divin praznical săvârșit de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, căruia i-au coliturghisit secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș, precum și un numeros sobor preoțesc.

Alături de sutele de credincioși care au inundat sfântul locaș și scuarul acestuia, la slujba de Înviere au participat Președintele RM, dl Igor Dodon, precum și alți înalți demnitari de Stat.

Cu prilejul Praznicului praznicelor, a fost dată citirii Pastorala Chiriarhului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în care se menționează:

„Întreaga rânduială liturgică a Biserici noastre Ortodoxe, cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, este frumos impregnată de mărirea și lauda adusă Slăvitei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos. Nu există zi liturgică, slujbele căreia să nu evoce bucuria pascală. Fiecare săptămână liturgică este încununată cu ziua duminicii, Paștele săptămânal, iar anul liturgic este încununat cu măreție de coroana acestui „Praznic al praznicelor și Sărbătoare a sărbătorilor”.

Fiecare creștin ortodox trebuie să înveţe din acest tezaur al Bisericii, ca fiul de la mamă, a avea inima pătrunsă și cuprinsă de Lumina lui Hristos Cel Înviat. Fără a-ți umplea inima și viața de bucuria pascală, nu poți fi ortodox. Nu există Ortodoxie fără Înviere. Credinciosul ortodox trebuie să se asemene Sfântului Serafim de Sarov, buzele căruia semănau în urechile și inimile celor pe care-i întâlnea salutarea: „Hristos a Înviat, bucuria mea!”. Salutarea aceasta îi divulga trăirea. Așa ar trebui să trăim, dar şi să ne salutăm și noi, păzindu-ne mereu, să nu devină o salutare de rutină, ci totdeauna să fie o propovăduire vie a credinței, căci fără Înviere – ne spune Apostolul Pavel – credința este zadarnică (1 Corinteni 15, 14).

Iubiți fii şi fiice ai Învierii,

Mustrând oarecând poporul pentru fățărnicie, Mântuitorul îl certa, spunând cuvintele proorocului Isaia: „Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine.”(Matei 15,8).

Ca arhipăstor, rânduit de Dumnezeu, pentru păstorirea binecuvântatei Sale turme din Biserica Ortodoxă a Moldovei, vă îndemn, să vă apropiați cu toată inima de Hristos Cel Înviat. Și să căutați nefățarnic, cu multă râvnă duhovnicească să vă împărtășiți continuu cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, pe parcursul întregului an. Hrănindu-ne permanent cu Pâinea ce s-a pogorât din Cer, îl vom avea pe Hristos Însuși în inimile noastre și astfel după cuvântul Lui, “din prisosul inimii va vorbi gura” (Matei 12, 34): Hristos a Înviat!

Dragii mei,

În pastorala de la Luminatul Praznic al Nașterii Domnului, vă sfătuiam părintește să citiți cu multă dragoste Biblia, Sfintele Scripturi. Reînnoiesc această îndrumare și acum, căci cuvintele acestei cărți nu sunt o “vorbă goală” (Deuteronom 32,47), ci “ele duh sunt și viață sunt” (Ioan 6,63). Dar la acest îndemn, în această zi slăvită a Învierii Domnului, adaug și pe acesta, de a ne împărtăși permanent cu Sfintele Lui Taine.

Doar trăind în dragoste și lucrând faptele dreptății după voia cea sfântă a Tatălui Ceresc, citind cuvântul Sfintei Scripturi și primind Trupul și Sângele Cuvântului lui Dumnezeu Cel ce s-a întrupat, a murit și a Înviat pentru mântuirea noastră, vom ajunge „să ne împărtășim cu El, mai cu adevărat în ziua cea neînserată a Împărăției Sale”.

În aceste zile, ale Sfintei Învieri, să ne bucurăm şi să exprimăm mulţumire lui Dumnezeu, cerându-i binecuvântare şi ajutor pentru Biserică, ţară şi drept-măritorul popor.

Cu prilejul Sfintelor Paşti, vă adresez tuturor părinteşti doriri de sănătate şi pace, bucurie şi desăvârşire, dimpreună cu salutarea pascală: Hristos a Înviat!”

La Vohodul mic, diaconul Catedralei mitropolitane Mihail Mihalaș, a fost avansat de către Întîistătător în treapta de protodiacon.

În continuarea Sfintei Liturghii, Vlădica Vladimir a citit Evanghelia în limba latină, după care slujitorii au dat citire pe rând pericopei Evanghelice în limbile slavonă, franceză, engleză, portugheză și greacă.

Aproape de zorii zilei, după slujbă, Întâistătătorul, salutând credincioșii cu tradiționalul salut pascal, a sfințit prinoasele acestora.

Și în acest an, prezența masivă a credincioșilor la serviciul divin al Sfintelor Paști, a demonstrat încă o dată unitatea poporului în jurul Bisericii și a credinței strămoșești.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
3273

Duminica a V-a din Postul Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca, celebrată la Catedrala mitropolitană din Chișinău

În ziua pomenirii Sfintei Maria Egipteanca – cea de a V-a Duminică din Postul Mare – cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala nitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Alături de Episcopul vicar s-a rugat secretarul mitropolitan […]

Articole postate de același autor
1976

Sfânta Liturghie și prohodul nou-adormitei schimonahia Zosima

De ziua pomenirii Aflării cinstitului cap al Sfîntului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în Mănăstirea Frumoasa a fost săvîrșită Sfînta Liturghie arhierească și prohodul nou-adormitei schimononahia ZOSIMA (Anghenl), de către Preasfintitul AMBROZIE, Episcop de Neftekamsk și Birsk. Schimonahia Zosima s-a născut la 03 martie 1930 în satul […]