Filosofia certurilor din familie: adeseori, certurile provin din reproşurile soţiei, pe care soţul le suportă cu greutate, chiar dacă reproşurile acestea sunt îndreptăţite (orgoliul). Trebuie să înţelegem de unde vin reproşurile: adeseori, ele vin din dorinţa soţiei de a-l vedea pe soţ mai bun decât este el de fapt, dintr-o exigenţă sporită faţă de el, adică dintr-un fel de idealizare. În aceste cazuri, soţia reprezintă conştiinţa soţului său, şi reproşurile ei trebuie primite ca atare.
Bărbatul, mai ales în căsătorie, este înclinat să se lase pe tânjeală şi să se „culce” pe datul empiric. Soţia se desprinde de acest dat şi aşteaptă de la soţ mai mult. În acest sens, prezenţa conflictelor în familie este, oricât de ciudat ar părea, dovada înfăptuirii căsătoriei, şi în acest om nou, contopit din doi, soţia joacă rolul conştiinţei.
Iată de ce între oamenii apropiaţi certurile sunt câteodată chiar folositoare – în focul cerţii se mistuieşte tot gunoiul supărărilor şi neînţelegerilor care s-au acumulat câteodată vreme îndelungată, şi după explicaţiile şi mărturisirile reciproce se instalează sentimentul limpezimii şi liniştii totul s-a clarificat, nimic nu mai apasă. Atunci se descătuşează cele mai înalte capacităţi ale sufletului şi, prin comunicare, se discută lucruri uimitoare, se ajunge la deplină unire de sentimente şi de gândire.
Din Preotul Alexandr Elceaninov, Cum să întemeiem o familie ortodoxă, Editura Sophia, București, 2011, p. 108
