– Ce ne puteţi spune despre pocăinţa făcută cu bucurie şi de pocăinţa făcută cu o oarecare întristare a inimii, cu frică de Dumnezeu şi de moarte?
– Dragii mei! Nu este un motiv de întristare când avem pe Dumnezeu ca salvator, când ne poate ierta de toate păcatele noastre! Nu există! Dar dacă este vorba de o căinţă, că eu am greşit şi am supărat bunătatea lui Dumnezeu, este plăcută căinţa ta.
Pentru că orice om care a greşit se căieşte. Dar nu se căieşte: „Ha, ha, ha!”, ci se căieşte cu lacrimi! Cine îndrăzneşte să spună că nu a greşit? Care dintre voi poate să arunce cu piatra că nu a greşit? Toţi au greşit! Dar greşeala, ca să fie îndreptată, are nevoie de căinţă! Te căieşti şi te bucuri! Te bucuri pe undeva în tine că ţi-a trimis Dumnezeu pocăinţa în dar. Ştiţi cum e? Noi nu avem siguranţa că ne-o primeşte! Avem numai nădejdea că ne-o primeşte! Numai catolicii spun că ei sunt siguri de mântuire. Eu nu sunt sigur de mântuire, dar nădăjduiesc!
Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 67-68
