Actualitate

Duminica a VI-a după Cincizecime la biserica cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Soroca

2528

În Duminica a VI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit VLADIMIR, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a liturghisit în biserica cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie din or. Soroca.

Enoriașii bisericii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” s-au bucurat în această zi și de prezența și rugăciunile PS AMBROZIE, Episcop de Neftecamsk și Birsk, care a primit cu mult drag invitația bunului său prieten, PS IOAN, de a sluji împreună Dumnezeiasca Liturghie.

Arhiereii au fost întâmpinați în dimineața zilei de către Protopopul raionului Soroca, Prot. mitr. Nicolae CRAVEȚ și președintele raionului Dl Mihai Mîțu.

„Evanghelia Duminicii a VI-a după Cincizecime – a Vindecării slăbănogului din Capernaum – ne arată legătura care există între iertarea păcatelor şi vindecarea de boli, prin faptul că Mântuitorul Iisus Hristos vindecă mai întâi sufletul şi apoi trupul. Sufletul omului se îmbolnăveşte prin păcate, deoarece rupe comuniunea cu Dumnezeu şi nu mai iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu şi pe semeni. Starea de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni este singura stare sănătoasă a sufletului”, a menționat Episcopul Vicar în rostirea predicatorială.

La final, PS IOAN a mulțumit Episcopului AMBROZIE pentru bucuria de a liturghisi la același Prestol, oferindu-i în semn de prețuire o panaghie cu chipul Sf. Apostol Andrei, Încreștinătorul neamului nostru. Or, ce poate fi mai frumos, decât a sluji frații împreună!

sursa http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
3171

Slujire arhierească în sîmbăta a treia a Postului Mare la Soroca

În sîmbăta a treia a Postului Mare, dedicată pomenirii tuturor celor din veac adormiți, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfîntului Ioan Gură de Aur în catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. Și în această binecuvîntată zi a Păresimilor, creștinii prezenți la slujbă s-au spovedit […]

Articole postate de același autor
2302

ÎPS Mitropolit Vladimir a sfințit Paraclisul Parohiei „Sf. Vasile cel Mare” din cartierul Botanica al Capitalei. Lăcașul de cult îl are ca ocrotitor pe Sfântul Luca al Crimeei

În după amiaza zilei de 22 mai 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Vladimir a sfințit Paraclisul Parohiei „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din cartierul Botanica al Capitalei. Lăcașul de cult a primit ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Luca, arhiepiescopul Crimeii. În urmă cu zece ani era greu de crezut, că pe un teren pustiu în apropierea […]