Dragostea: durerea ta în inima mea!

343

Clipe dulci, dar și amare, trec zilnic pe lângă noi. Unele cioplesc în lemnul ori în piatra fiinţei noastre, altele sunt sunete ale unei simfonii divine. Cu gândurile ori cu faptele încercăm să scoatem, fiecare în parte, cuiele din scândurile vieții noastre. În fiecare dintre noi este clipa și veșnicia. Cu gurile acestea spunem rugăciuni. Cu gurile acestea scuipăm venin în jurul nostru. Cu gurile acestea primim pe Hristos Euharistic. Cu gurile acestea rănim. Cu gurile acestea zâmbim. Cu gurile acestea ne sărutăm seara copiii la culcare. Oare îi place lui Dumnezeu ce gust are Cuvântul meu?! Cum trăiesc eu acum?! Ce fac astăzi, concret, pentru suflet?! Dumnezeu își poate face autoportretul în chipul meu?!

Se cuvine să vedem pe cei din jurul nostru așa cum îi vede Dumnezeu și nu așa cum îi vede omul. Dumnezeu nu își bate niciodată joc de om. Să avem răbdare cu aproapele nostru până când va descoperi și el darurile şi dragostea Domnului. Căci Dumnezeu este al tuturor, nu numai al nostru. Dragostea universală nu mai întreabă: „Cine este aproapele meu?”, ci în fiecare om vede în celălalt pe aproapele său. Așa cum Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii și îi așteaptă pe Cale, se cuvine și noi să învățăm Porunca Iubirii. Să iubim pe cei din jurul nostru atunci când merită cel mai puțin, atunci de fapt au cea mai mare nevoie de Iubire! Mamele iubesc cu inima Domnului. Indiferent daca puiul e cuminte sau obraznic, are patru clase sau două masterate, este cioban sau avocat, este tâlhar sau desfrânat, este mic sau mare; este copilul ei, carne din carnea ei și iubește oricum, necondiționat și mult.

În această viață toți suferim pe drept, numai Hristos a suferit pe nedrept. Sufăr pentru mine, pentru tata, pentru mama, pentru neamul meu. Suferim pentru că nu știm să iubim frumos, bine și curat. Ne legăm de lucruri vremelnice. Ne risipim în trăiri mici. Avem o plăcere bolnavă să osândim, să judecăm. Suferim pentru că nu ne-am împrietenit cu timpul. Și mai presus de toate ne place să împărțim „dreptatea”; dar nu dreptatea Domnului, ci dreptatea omului. Uităm că la Dumnezeu dreptate înseamnă iertare şi iubire nemărginită. Să învățăm să deschidem cerul cu lucruri mărunte. Dacă ierţi, iartă totul! Altfel n-ar mai fi iertare. Când suntem unii în inimile altora întotdeauna o lacrimă curge. Aceasta este şi Biserica, prezenţa unora în inimile altora. Dragostea nu este nimic altceva decât durerea ta în inima mea, plângerea cu cei ce plâng și bucuria cu cei ce se bucură.

Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi, modul cum o trăim este darul omului pentru Dumnezeu. Dumnezeu vrea să facă din fiecare dintre noi o lumină în întuneric și din spin un trandafir. Dacă olarul știe cât să țină oala în foc ca să ardă fără să se spargă, tot așa și Dumnezeu știe măsura suferințelor noastre fără ca să se spargă lutul ființei noastre. Desaga cu necazuri, greutăți, încercări, ispite se va deșerta odată. Nu poate fi un sac fără fund.

Doamne, Te regăsesc și astăzi în copilul ce râde curat și în moșul ce plânge încet…

Ierom. Hrisostom Filipescu


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
3581

Minunea cea mai mare

Era pe la începutul primăverii, când mugurii copacilor plesneau unii după alţii în cununiţe de flori roz-albe. Vrăbiile şi mierlele îşi slobozeau cântecele prin văzduh, iar oamenii trăgeau cu putere în piept miresmele lui april. Primăvara cea zglobie bătea şi la ferestrele spitalului. Înauntru însă erau oameni bolnavi, cu privirile umbrite de un val de […]

Articole postate de același autor
230

Cum ți-ai petrecut o viață întreagă, așa mori

„Este oare cu putință mântuirea pentru cineva care nu s-a mai împărtășit de la Botez? Dacă ar fi crezut în Hristos, ar mai fi mers și pe la biserică, ar mai fi făcut și milostenie, însă dacă a murit numai cu Botezul, în mod sigur el este în muncile iadului. Nu este om care să […]