Nimeni nu poate cunoaște de la sine ce este iubirea lui Dumnezeu, dacă nu-l învață Duhul Sfânt; dar in Biserica noastră iubirea lui Dumnezeu se face cunoscută prin Duhul Sfânt și de aceea vorbim despre ea.
Sufletul păcătos care nu cunoaște pe Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale. Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaște pe Domnul și cât de mult ne iubește. Dacă oamenii ar ști aceasta, niciun singur om n-ar mai deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se și bucură de întoarcerea păcătoșilor. Chiar și atunci când moartea îți bate la ușă, crede cu tărie că, de îndată ce vei cere iertare, o vei și dobândi.
Domnul nu e ca noi. El este blând și milostiv și bun, și atunci când sufletul Îl cunoaște, el se minunează fără sfârșit și zice: „Ah, ce Dumnezeu avem!”
Duhul Sfânt a dat Bisericii noastre să cunoască cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu.
Domnul ne iubește și ne primește cu blândețe, fără reproșuri, așa cum în Evanghelie tatăl fiului risipitor nu i-a făcut acestuia reproșuri, ci a dat poruncă slujitorilor să-i dea o haină nouă, să-i pună în deget un inel scumpși încălțăminte în picioare, să junghie vițelul cel gras și să se veselească și nu l-a învinuit [Lc 15].
Cu câtă blândețe și răbdare trebuie să îndreptăm și noi pe fratele nostru, ca să fie praznic în suflet pentru intoarcerea lui!
Duhul Sfânt învață sufletul în chip negrăit să iubească pe oameni.
Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001
