Astăzi o mulţime de creştini nu fac deosebirea între mustrare şi osândire. Ei socotesc şi una, şi cealaltă ca pe un lucru pozitiv, dacă se săvârşeşte în numele adevărului şi al dreptăţii. Hristos a oprit osândirea prin cuvintele: Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi! (Mt. 7,1) şi în acelaşi timp a îngăduit şi chiar a dispus mustrarea frăţească, spunând: De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur! (Mt. 18,15).Tocmai aceasta observăm permanent în viaţă la unii creştini deprinşi să osândească, crezînd că arată râvnă după legea lui Dumnezeu când aproapele greşeşte. Însă, pentru că ei înşişi sunt plini de păcate, nu reuşesc să înţelepţească plini de pace pe fratele care păcătuieşte.
A mustra înseamnă îndreptarea frăţească a atenţiei aproapelui asupra unora din păcatele lui şi purtarea de grijă iubitoare pentru îndreptarea sa. Osândirea, însă, este căutarea plină de răutate a unui motiv de a necinsti pe aproapele. Creştinul care dojeneşte simte o durere datorită faptului că relaţiile au ajuns rele între el şi aproapele și îi pare rău că aproapele lui a greşit împotriv şi a păcătuit faţă de propriul lui suflet. De aceea, caută motiv ca să-l câştige şi are o singură dorinţă: ca el să iasă din acel păcat. Mustrarea frăţească are loc între patru ochi, pentru ca cel ce mustră să cruţe bunul nume al fratelui său. Iată pentru ce Mântuitorul nostru a oprit cu asprime aceste manifestări spunînd:,,Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţii- spune El şi continuă: Căci cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura. (Mt. 7,1-5).
Cum trebuie să procedăm în asemenea cazuri, ca să fugim de păcat? Dacă simţim întru noi iritare, trebuie să curmăm mustrarea, oferindu-i purtării de grijă dumnezeieşti îndreptarea fratelui.
Dacă iritarea dintre voi continuă, sileşte-ţi inima ta să se roage astfel: „Dumnezeule milostive şi iubitorule de oameni..., vino acum şi ajută neputinţei noastre şi precum odinioară ai îmblânzit marea tulburată, astfel şi în acest ceas împacă inimile noastre tulburate, ca să nu ne pierzi şi să ajungem amândoi morţi în păcat..., căci, iată, candelele noastre se sting din pricina puţinului nostru untdelemn!". După această rugăciune, când inima ta se îmblânzeşte, poţi din nou cu înţelepciune şi smerenie, după porunca Apostolului, să mustri, să cerţi, să lecuieşti şi să dai învăţătură fratelui tău (vezi II Tim. 4, 2), ca unui mădular neputincios. Atunci fratele tău, dacă îşi dă seama de milostivirea sa, va primi cu credinţă învăţătura ta, iar tu prin pacea ta îi vei umple de pace şi inima lui."
Adaptat după http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/deosebirea-intre-mustrare-osandire-149381.html
