Cum se poate dobândi darul Duhului Sfânt, într-o lume atât de agitată?

3940

Cum se poate dobândi darul Duhului Sfânt, într-o lume atât de agitată? Timpul trece repede, avem pu­ţină vreme pentru rugăciune şi sunt multe ispite care vin asupra noastră. Rugăciunea nu rămîne mult timp pe buzele noastre şi există puţine şanse să ne intre în inimă. Cum să prelungim timpul dedicat rugăciunii şi ce să facem pentru a ne sfinţi noi înşine, cum spu­nea Sfântul Serafim de Sarov?

Aş vrea să încep cu aceste cuvinte care se găsesc în slujba înmormântării: „Deşertăciuni sunt toate cele omenești care nu rămân după moarte". Şi tot ce este în Biserică, precum şi cuvântul lui Dumnezeu, cuvân­tul lui Hristos ne cheamă din această lume la veşnicia lui Dumnezeu. Mult se sminteşte omul în Apus, mai ales în Apus, cred, fiindcă nu-şi dă seama. Încearcă să facă în Biserică un om mai bun, încearcă să facă o so­cietate mai dreaptă, dar se uită prea mult că, în defi­nitiv Biserica n-are esenţial în vedere decât ceea ce ur­mează de la moarte încolo. Fiindcă moartea nu există şi omul nu poate muri.

Primirea Duhului Sfânt, rugăciune a şi tot ce ne-a dat Biserica şi experienţa Bisericii, experienţa celor ce au trăit, a Părinţilor noştri, este comoara tăcerii, a sărăciei în lumea asta, comoara muririi, aş zice, lumii ăsteia, puțin câte puțin. Nu numai că murim puțin câte puțin prin bătrâneţe şi epuizare, dar învăţăm să ne omorâm lumii ăsteia. Nu este vorba de moarte în sine, ci de câştigarea vieţii celeilalte. Numai în viaţa aceasta putem câştiga viaţa cealaltă. De aceea Biserica con­damnă sinuciderea. Totuşi, viaţa aceasta, mai ales de la căderea lui Adam, are şi un rol ambiguu în sensul că ne face şi un obstacol, ne pune un zid de netrecut între noi şi viaţa veşnică. De aceea, asceza Bisericii (şi aici aş vrea să răspund şi la cealaltă întrebare care se referă la asceză, adică dacă ea ne poate ajuta la cunoaşterea lui Dumnezeu) este a ne dezvăţa puțin câte puțin de lumea asta, în măsura în care, dezvăţîndu-ne de ea, o învăţăm pe cealaltă. Depărtându-ne de lumea aceasta intrăm în trăiri tainice, trăiri ale inimii, care sînt ale lumii celeilalte. Acestea nu sunt momente psihologice; le trăim în inimă, le trăim ca înduioşare, ca smerenie, ca tot felul de sentimente pe care le putem confunda cu psihologia, dar ele sunt de fapt trăiri duhovnicești, care ne introduc în viaţa Sfintei Treimi.

În zilele noastre tulburate este foarte greu să te le­pezi de lumea în care trăieşti, pentru că toată cultura tăcerii, a isihiei, în care încercăm să auzim cuvântul lui Dumnezeu în taina sufletelor noastre, este cuvânt fără cuvinte, fără glas; Duhul glăsuieşte fără glas în inima omului. Nu mai putem auzi însă din cauza zăpăcelii vieţii noastre, căci totul trebuie să se facă în grabă, toate trebuie să se termine înainte ca să înceapă ş.a.m.d. Şi totuşi, Părintele Sofronie spune că nu exis­tă condiţii şi nu pot exista condiţii în care cuvântul lui Dumnezeu să nu fie valabil şi, aş zice, în stare să mântuiască. Nu există şi nu pot exista condiţii care să împiedice mântuirea, trăirea cuvântului lui Dumnezeu.

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 79-80)


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
1226

Noi, ortodocşii, ne iubim înainte să ne cunoaştem

Odată, când am fost la Muntele Athos, acum mulţi ani, am rămas entuziasmat de căldura cu care am fost primiţi de călugări. Ce primitori erau! Ce înţelegători! Şi i-am spus unui călugăr: „Oriunde aş intra aici, în mănăstiri şi schituri, pe oricine aş vedea, parcă l-am cunoscut din copilărie”. Ce mi-a răspuns călugărul? Zice: „Noi, […]

Articole postate de același autor
1672

Cum pot afla rolul meu în viaţă?

Cum pot afla rolul meu în viaţă? De câţiva ani mă macină această întrebare. Cum pot scăpa de ea? – În primul rând, cred că trebuie să părăsim dorul ăsta de “a scăpa de…”. Paradoxal, însuşindu-ne, asumându-ne anumite greutăţi scăpăm de ele. Fiindcă fiecare criză este o nevoie care trebuie să se împlinească. Iată că […]