Cum se explică unele vise

4914

În vise pot apărea lucruri înfricoșătoare. Pot apărea imagini urâte, reprezentări urâte, fapte urâte.

Erau doi frați gemeni, dar cu alcătuire psihică diferită unul de celălalt. Unul era slab, altul puternic. Într-o zi au ieșit pe stradă,un câine s-a repezit la ei și copii s-au speriat foarte tare. Cel cu alcătuire psihică puternică, deși s-a speriat, în scurt timp i-a trecut. Cel slab a înnăbușit în el spaima. Dacă aceasta i s-a întâmplat la vârsta de 7 ani, când va  avea vârsta de 20 sau 30 de ani, această trăire poate ieși cu furie afară, și poate să-i fie frică și de pisici. Va fi un om voinic și sănătos căruia îi va fi frică de pisici!

Însă înainte de a ieși la suprafață, aceste stări pot apărea în vise, sub formă de coșmaruri, fiare sălbatice, fapte cumplite, stări urâte și altele, asemenea. Fără a exclude faptul că și demonii pot făuri asemenea stări, pentru a-l vătăma pe om, afirmăm că, de cele mai multe ori, ele se datorează realităților,pe care le-am trăit.

Omul, oricât de rău ar fi, la un moment dat i se va face milă, va regreta. Diavolului însă niciodată n-o să i se facă milă de om. Niciodată n-o să te vadă chinuindu-te, suferind, și să spună: ,,Ajunge, ăsta se chinuiește de prea multă vreme, să-l lăsăm în pace!”; Nu.

Cu cât diavolul te află mai slab, cu cât te va afla într-o stare mai rea, cu atât va exploata situația și te va vătăma mai mult.

Prin urmare, dacă ai asemenea stări înlăuntrul tău, va veni vrăjmașul. Va veni și va contribui trimițându-ți vise cu fiare sălbatice și altele asemenea.

Extras din “Sufletul meu, temnita mea”, Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină, 2009, p.64-65


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
6215

Părinților, luați aminte!

Luați aminte, părințior, că nu e glumă cu viața copiilor pe care îi ai, sau vrei să îi ai: esti răspunzător de ei și de toată viața lor, căci cum le-ai dat-o așa o au! Și copii tăi te vor judeca pe tine după cum bine știți și bine pățiți. Iar când te-or supăra, fii […]

Articole postate de același autor
3127

Un tânăr s-a filmat pe străzile unui oraş belgian, chemând la asasinarea creştinilor: “Să-i ucideţi pe toti!”

Un clip filmat în centrul oraşului belgian Verviers, la sud-est de Bruxelles, arată un tânăr ce se plimbă pe străzi în timp ce, într-o rugăciune către Allah, cheamă la asasinarea creştinilor, au informat luni ziarele din grupul Sud Presse, citate de EFE. Institutul de investigare a mediilor de comunicare din Orientul Mijlociu (MEMRI), cu sediul […]