Pocăinţa întârziată …

4769

„Fiecare pas pe care încerca să-l facă i se dădea foarte greu. Părea că cărăruşa pe care merge reprezintă o cursă cu obstacole şi fiecare mişcare necesită un efort considerabil.  Abia putea să ridice piciorul pentru a face următorul pas. Cei din jur o priveau cu dispreţ. Spatele încovoiat, capul tras în umeri şi privirea lipsită de viaţă, încă o bătrână care în loc să-şi cumpere o pâine, s-a îmbătat în toiul zilei...

Unii din trecători, privind la paşii ei nesiguri, murmurau nemulţumiţi: nu e suficient că nu are ruşine să iasă din casă în halul acesta, le mai şi încurcă celorlaţi să-şi vadă de drumul lor.

Femeia încerca să-și continuă calea, simţind că o lasă ultimele puteri. Brusc a suspinat adânc, s-a îndreptat spatele şi a ridicat ochii către cer, a rămas nemişcată câteva clipe, apoi a simţit cum alunecă în zăpadă.  A încercat din răsputeri să nu cedeze şi să nu cadă, să mai ridice odată ochii către cer. Îşi dorea foarte mult să privească Cerul, părea că doar asta o poate ajuta să-şi continuie calea, însă a simţit cum cineva a îmbrâncit-o şi ea a căzut în zăpadă.

Femeia a căzut şi a rămas nemişcată. Începuse să ningă tot mai puternic şi trecătorii îşi continuau grăbiţi calea. Doar Cerul privea la ea, parcă acoperind-o cu grijă cu o mulţime de fulgi...

Elena brusc s-a trezit din somn şi s-a aşezat pe pat.

-Ce vis ciudat! Oare ce însemnătate să aibă? De parcă cineva zicea că dacă priveşti peste geam, vei uita ce ai visat. Femeia s-a apropiat de geam şi a privit în curtea blocului, apoi spre cer şi a decis să meargă să-şi facă un ceai, poate aşa uită cele visate.

S-a îmbrăcat şi s-a privit în oglindă.  Deoadată a început să simtă că o lasă puterile. S-a aşezat. Visul acesta nu era despre cineva, de fapt ea era cea care se împiedica, ea era cea care nu mai găsea putere de a merge, dar de ce…Ce s-a întâmplat …

Elena încercat din răsputeri să-şi aducă aminte, de ce se simţea atât de rău în acest vis, de ce fiecare pas era o adevărată provocare şi îşi dorea să poată privi către Cer.   

A închis ochii, a privit din nou în oglindă, nimic nu s-a schimbat. Dar dacă e bine, de ce în acest vis ea trebuie neapărat să îngheţe în mormanul de zăpadă?

A privit la ceas şi a înţeles că s-a trezit foarte devreme, visul acesta! Elenea a incercat cu disperare să-şi amintească ceva, ceva care trebuia să aibă legătură cu acest vis. Şi brusc şi-a adus aminte! Ieri în pauza de masă a mers să achite la bancă nişte facturi şi deoarece a fost nevoită să stea cam mult timp la coadă, s-a reţinut. Pentru ca să nu întârzie la serviciu, se întorcea cu paşi grăbiţi. Cărăruşa pe care mergea era destul de îngustă, astfel când a ajuns din urmă o bătrânică care de-abia se ţinea pe  picioare, Elena nu a reuşit s-o depăşeacă. Bătrânica se cătina dintr-o parte în alta şi era destul de anevoios să treci pe lângă ea şi să-ţi continui calea. Elena a privit cu îngrijorare la ceas, rămânea tot mai puţin timp, în clipa următoarea bătrâna s-a oprit, apoi a început să se prăbușească peste ea.

Elena, indignată de gestul bătrânei, a împins-o cu repulsie. Bătrânica a căzut în zăpadă, iar Elena nici nu s-a gândit s-o ajute să se ridice, ci doar şi-a scuturta haina, pe care bătrâna i-o atinse în cădere.  

-Şi apoi o să se plângă că nu-i ajung banii din pensie de pâine, dacă-i este mai scumpă băutura decât pâinea, cine e de vină, - s-a gândit Elea şi s-a grăbit către serviciu.

Deci ea nu era beată şi nici atât de bătrână cum îmi păruse?!

Femeia s-a aşezat pe marginea patului, şi-a acoperit fața cu mâinile și a început să plângă. Apoi brusc s-a ridicat, s-a îmbrăcat şi s-a grăbit la locul accidentului de ieri. Trecuse prea mult timp de atunci, dar ea trebuia neapărat s-o găsească, s-o ajute, să-şi ceară iertare...

Pănă la strada unde s-au întâmplat toate era destul de departe, însă pentru Elena nu conta acum nimic. Ea trebuia să ajungă cât mai repede până la mormanul de zăpadă unde căzuse ieri femeia. Îşi dorea doar atât, s-o găseacă şi să aibă grijă de ea.  

Aproape că a ajuns, doar că troienele de zăpadă erau mult mai mari decât ieri, ninsoarea care a început la amiază, a continuat toată noaptea. Elena a privit atent stradela la care a ajuns, da, iată aici s-au întâmplat toate! Iată şi mormanul de zăpadă în care a împins-o pe femeie!

Trecătorii nedumeriţi priveau cum Elena înceracă să sape cu mâinele goale în mormanul de zapădă. Deşi conştientiza că nu mai poate găsi pe nimeni acolo, ea nu se putea opri, până când cineva a apucat-o de mână și a tras-o la o parte.  

- Ce-i cu tine? Ai înebunit? Ce ai pierdut prin troienele acestea, că nu ţi-i milă de mâinele tale? Fără mânuşi să sapi în zăpadă, vrei să râmăi fără degete? Și căciula unde ai uitat-o?  De ce taci?

Elena l-a privit pe bărbatul care o ţinea de mână. Ea într-adevăr a îngheţat foarte tare, dar oare contau aceasta acum?

-Daţi-mi voie, vă rog, trebuie neapărat s-o găsesc!

– Ce să găseşti, ce ai pierdut atât de valoros ?

– Ieri aici a căzut o femeie, credeam că e beată. A căzut şi nu s-a mai ridicat. Doar că ea nu era beată, era bolnavă, - a încercat să explice Elena. Ea se simţea rău, doar că ieri nu şiam despre acest lucru.

– Ieri nu ştiai, şi azi ştii? Într-adevăr crezi că a stat aici toată noaptea?

– Ea nu putea să meargă şi m-am gândit că a rămas aici sub zăpadă...

Bărbatul a privit-o lung apoi i-a spus:

-Dacă aveai râvna aceasta ieri, multe puteau fi schimbate, acum e prea târziu.

- Cum e prea târziu ?

- Eu locuiesc în blocul de alături. Când mă întorceam acasă, lângă casă am văzut o ambulaţă. M-am apropiat să văd ce s-a întâmplat. Medicii au încercat să o resusciteze pe femeia pe care o cauţi, dar inima ei s-a dov6edit a fi prea slabă, în plus petrecuse vreo oră în zăpadă. Abia după un timp un trecător a chemat salvarea...Bărbatul mai spunea ceva, însă Elena nu-l mai asculta...

Ea a căzut în genuchi în zăpadă şi a început să plângă. Privea către cer, şoptind printre lacrimi:

- Iartă-mă! Te rog! Îmi pare rău! Ştiu că mă auzi. Îmi pare rău ...Te rog să mă ierţi!

Cerul, primind pocăința Elenei, i-a răspuns printr-o ninsoare uşoară şi tăcută.  

Natalia Lozan


Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
1471

Formula dragostei – ne dorim să iubim sau doar să fim iubiţi?

Rar găseşti un scriitor, poet sau filozof care să fi dat definiţia dragostei. Printre formulările, care încep cu „Dragostea – este …” sunt şi cuvinte subtile şi spirituale. Şi totuşi, cele mai înţelepte cuvinte despre dragoste au fost spuse de călugări, cei care Îl cunosc pe Dumnezeu, care Însuşi este dragoste. Din adâncimea experienţei spirituale […]