Nu puţini sunt cei care au auzit de Gherontissa Mariam (Skorda), maica protopsaltă din Evvia, a cărei cântare atinge inimile ascultătorilor, înălţându-le întru cele de sus. Tot în Grecia, deşi aproape necunoscută la noi, a avut loc o preschimbare într-un sens oarecum contrar: cea a cântăreţei Mary Alexopoulou în Gherontissa Theonimfa.
Având un talent autentic şi o voce pe măsură, Mary a cunoscut un mare succes în anii ’60, câştigând numeroase premii la festivalurile de muzică naţionale şi internaţionale. Deşi dintotdeauna, după cum o mărturiseşte, L-a iubit mult pe Dumnezeu, simţea totuşi în suflet şi „o tristeţe imensă”. Era semnul că dragostea ei pentru Domnul era încă nedesăvârşită. Aşa că, la 43 de ani, Domnul îngăduie să treacă printr-o criză lăuntrică profundă, pentru a lămuri credinţa ei, „ca aurul în cuptorul ispitirii”, pentru a o ajuta să se lepede de tot ce este străin sfinţeniei. Iar din această încercare s-a născut, după câţiva ani, un „om nou”: Maica Theonimfa (în greceşte, numele ei înseamnă „Mireasa lui Dumnezeu”), care avea să ajungă Stareţă a unei mănăstiri din apropierea Athenei. Muzica, după cum învaţă şi Părinţii Bisericii, este limbajul cel mai apropiat de suflet. Şi poate că, aşa cum spunea un cunoscut teolog contemporan (fost compozitor), Mitropolitul Ilarion al Volokolamskului, „calea către credinţă începe adesea cu descoperirea lui Hristos cel Viu, şi mai puţin cu învăţarea adevărurilor dogmatice ale Bisericii. Creştinismul este o religie concentrată pe Omul viu, iar persoana acestui Om atrage într-un chip uimitor”… Iar, pe de altă parte, ne mărturiseşte Părintele Serafim (Rose), „o educaţie muzicală de bună calitate, aşa cum au spus unii dintre Stareţii de la Optina, subţiază sufletul şi îl pregăteşte pentru primirea întipăririlor duhovniceşti” – şi întâlnirea ipostatică în inimă cu „Cel ce este, şi pe toate le umple necuprins”.
Iată, în cele ce urmează, cum îşi înfăţişează Maica Theonimfa câteva clipe de răscruce din viaţă şi cum i s-a schimbat făgaşul acesteia, aruncându-o în „braţele părinteşti” ale Domnului. Şi ne-am amintit un cuvânt al Stareţului Varsanufie de la Optina, care înainte de a intra în mănăstire interpretase şi el piese muzicale din acea vreme, la sfârşit de secol XIX: „Când o poartă a inimii se închide faţă de primirea desfătărilor lumeşti, se deschide o altă poartă a inimii pentru primirea bucuriilor cereşti”…
Viaţa de solistă
„Tata n-a vrut niciodată să am de-a face cu dansul. Nici cu cântatul. Însă, în cele urmă, nişte prieteni ai bunicului, care erau muzicieni, l-au convins, zicându-i: «De ce n-o laşi? Are o voce aşa frumoasă! Las-o să se împlinească în cântec».
În cele din urmă, unul din ei, care cânta într-o orchestră la Village Taverna, mi-a promis că mă va lua acolo să cânt, apoi mă va aduce înapoi acasă. Tata a avut încredere în el – şi ăsta a fost debutul meu!
După prima înregistrare, am mers să cânt la Festivalul din Thessalonic. Am cântat împreună cu Cleo Denardou o melodie a lui Mavromoustaki, care se numea «Panighíri». Şi am câştigat premiul întâi! Am început apoi să fac o mulţime de bani cântând nopţile. Nu mai aveam vreme să merg la biserică, deşi în familie aşa fusesem crescută. Simţeam, totuşi, înlăuntrul meu o tristeţe imensă. Apoi am avut succes la festivalul de muzică din Malta, cu o compoziţie a lui Katsaros, unde am câştigat din nou premiul întâi. Pe vremea aceea, melodiile mele se difuzau peste tot, şi toată lumea mă cunoştea.
Şi totuşi, să ştiţi că toate cântecele mele de dragoste I le dedicam lui Dumnezeu, străduindu-mă din răsputeri să ajung în Rai. Aşa de mult Îl iubeam!”
Sursa Revista Familia Ortodoxă nr. 53 (Iunie 2013)
