Dacă putem fi trași la răspundere pentru o viață ca timp pierdut și osândiți la o eternitate negativă absurdă aceasta se întâmplă pentru că am scos pe Iisus din ale Sale. L-am scos din noi. Construim o Împărăție fără El, împotriva Lui. E greu de priceput cum pentru 20, 40, 60 de ani pământești să plătești fără sfârșit. Cu toate acestea, nu e o nedreptate a fi aruncați în împărăția absurdului, a nebuniei ultime, pentru atâția ani. Sigur e o vreme de ajuns pentru a decide în care împărăție vrei să fii.
Viața aceasta nu are scop în sine ci în cealaltă. A trăi ca scop în sine înseamnă să tai perspectiva veșniciei, înseamnă să alungi pe Iisus din tine. A trăi așa înseamnă să răspunzi lui Iisus: toate sunt date Ție afară de mine, eu m-am dat altuia. Dacă Iisus fericește pe cei ce văd în El o garanție, un sens, o desăvârșire, sigur că cei ce nu găsesc în aceasta fericirea sunt nefericiți și nu-L vor vedea niciodată.
Aceia sunt înțelepți care și-au găsit sensul față de Dumnezeu.
Preferați să fiți copii și veți fi fii ai lui Dumnezeu. Aceasta e o înțelepciune mai mare, una din lucrările lui Dumnezeu scrisă în cartea vieții pe numele fiecăruia care decide așa. Cel ce către nepătimire și către Dumnezeu aleargă, toată ziua în care nu este ocărât multă pagubă o socotește.
Din Ieromonah Arsenie Boca, Ridicarea căsătoriei la înălțimea de Taină, Editura Agaton, Făgăraș 2009, p. 49
