Comuna Râu Sadului din Sibiu, locul fără divorţuri în care iubirea durează toată viaţa: „Aici oamenii nu au timp de prostii din astea, trebuie să-şi vadă de treabă“

1181

Divorţul este considerat o ruşine în comuna sibiană Râu Sadului, iar cazurile în care perechile se despart sunt extrem de rare. În ultimii cinci ani, în localitate nu s-a mai înregistrat niciun divorţ, iar de la Revoluţie încoace doar opt familii s-au destrămat.

În arhivele de stare civilă ale Primăriei din Râu Sadului găseşti date cum rar mai întâlneşti astăzi în România. Din 1990 încoace, 108 familii au spus aici marele „da“ şi doar opt au decis apoi să se despartă. Mai mult, în ultimii cinci ani, la Râu Sadului nu s-a înregistrat niciun divorţ. Iar faptul că aici poveştile de iubire chiar durează toată viaţa a devenit un adevărat motiv de mândrie locală.

„La ţară, lumea e mai respectuoasă“

Lenuţa Laura Lac (40 de ani) este căsătorită de 22 de ani cu Dumitru (43 de ani) şi au împreună trei copii. S-au luat de tineri, ea abia împlinise 18 ani, el avea 21. N-a fost uşor, recunoaşte acum femeia zâmbind. „La început sunt şi probleme, am mai avut şi noi, pe urmă ne-am înţeles foarte bine. Eram foarte tineri când ne-am căsătorit, eram copii. La 19 ani l-am avut pe băiatul cel mare. Atunci nu ai minte, pe parcurs îţi vine mintea. Te laşi unul după altul, că altfel nu poţi să trăieşti dacă la fiecare ceartă, gata, pleci“, povesteşte femeia, zâmbind.

Acum, după două decenii de căsnicie, spune că secretul stă în capacitatea fiecăruia de-a „se da“ după celălalt. „Căsnicia durează dacă există înţelegere în familie, şi cu bune, şi cu rele, că altfel nu poţi să treci peste greutăţi. Când sunt copiii mici, sunt problemele mai mici, când sunt mai mari, la fel şi problemele. Noi ne-am înţeles destul de bine, când am avut o problemă ne-am rezolvat-o. Nu poate să fie numai totul roz“, explică Lenuţa.

Sibianca mai spune că numărul mic de divorţuri din sat are o explicaţie simplă, legată în primul rând de educaţia primită în familiile din mediul rural. „La sat, lumea nu vrea să se facă de ruşine. Tinerii au un pic de minte. Au un pic de respect faţă de familie, nu imediat, ca la oraş, pac. În zona rurală vine şi din educaţie: dacă copiii sunt din familii bune, ce văd la părinţi fac şi ei. La ţară e un pic lumea şi mai respectuoasă, credincioasă“, spune Lenuţa Lac.

„Cu ambiţii nu faci nimic“
 
Maria Răduţiu (56 de ani) este căsătorită de 42 de ani cu Marcel (66 de ani) şi au împreună doi copii. S-a măritat de foarte tânără, iar acum, după mai bine de 40 de ani de căsnicie, nici nu-i vine să creadă cum a trecut timpul. „Ne-am cunoscut pe aici, la noi. El era şofer, iar eu nu aveam nici 16 ani când m-am măritat. Când văd copiii mari şi nepoata mare nu-mi vine să cred, a trecut prea repede timpul ăsta. Asta e viaţa“, spune Maria Răduţiu.

Căsnicia se menţine pe termen lung cu răbdare, dar şi cu înţelepciune, spune femeia, zâmbind, iar dacă o pereche e proaspăt căsătorită e bine ca părinţii să nu se amestece în treburile tinerilor. „Eu cred că soţii trebuie să se îngăduie unul pe altul: când e el nervos, taci tu, când eşti tu nervoasă, să tacă el. Să lăsăm unul după altul, că altfel, cu ambiţii şi din astea, nu faci nimic. Iar părinţii nu trebuie să se bage în căsnicia copiilor. Le dai un sfat, dar atât, şi îi ajuţi cât poţi“, spune Maria Răduţiu.

Pentru divorţurile puţine din comună are şi ea o explicaţie: „Noi nu suntem ca cei de la oraş, să ştim prea multe, suntem obişnuiţi aici, te-ai căsătorit, e bine, rău, mergi mai departe. Credeţi că a doua căsătorie e mai bine? Şi copiii rămân pe drumuri, cine mai e, bărbat sau femeie, care să-ţi accepte copilul tău? Ţine şi de educaţie,  şi părinţii spun „te-ai măritat, ţi l-ai ales, stai”. E ruşinos în sat să divorţezi şi, în plus, la noi femeile cum nu prea au serviciu ce să facă?“.

Nuntă în costume populare

Paraschiva Lac (73 de ani) şi soţul ei Dumitru (80 de ani) au 56 de ani petrecuţi împreună. S-au cunoscut în sat, la stână, iar Dumitru îşi aminteşte zâmbind că, atunci când a cunoscut-o, soţia lui era harnică, gospodină desăvârşită şi frumoasă foc. „Ne-am căsătorit în costume populare! Nunţile le făceau oamenii cum puteau, făceau acasă, ieşeau ziua în câte o grădină, era mai frumos ca acum“, povesteşte Dumitru Lac.

Paraschiva nu a uitat nici acum cum s-au cunoscut. „Eram tineri şi frumoşi, nu ca acum. Ne-am cunoscut aici, în comună, chiar pe la colibă, pe la oi. M-am măritat la 18 ani, el avea 25. Am fost foarte necăjiţi, nu am avut casă, nu am avut absolut nimic, tot am făcut noi. Nu zic că nu ne-am şi certat, nu există aşa ceva, dar nu ne-a apucat seara supăraţi şi asta e foarte important. Ca să reziste căsnicia trebuie să te înţelegi bine şi să laşi unul după altul, că altfel nu poţi să treci“, spune femeia.

Despre divorţuri în comuna lor nici măcar n-a auzit, lumea s-a iubit aici „până la adânci bătrâneţi“. „Aşa a fost întotdeauna, eu de când mă ştiu nu ţin minte să fi auzit de vreun divorţ. Şi cununii sunt puţine, copiii sunt puţini, nu mai e ca pe vremea noastră. La oraşe sunt mai multe divorţuri, se iau, stau şase luni şi hop, gata, divorţează. Aici oamenii sunt ocupaţi cu lucrul, nu au timp de divorţuri şi de prostii din astea, trebuie să-şi vadă de treabă, au copii, iau greblele, furcoaiele în spate şi se duc pe deal şi se împacă, nu se întâmplă nimic. E ruşine să divorţezi. La ţară oamenii sunt şi mai cu respect“, încheie zâmbind Paraschiva.

sursa http://adevarul.ro

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole Asemănătoare
757

În căsătorie, doi fac unul

Relația dintre soț și soție este foarte diferită de perioada romantică a „îndrăgostirii”, care funcționează ca un val uriaș ce ridică barca de pe nisip. În relația soț-soție, fiecare dintre parteneri renunță la ego-ul său. Persoana devine doar o parte dintr-un nou întreg. Pentru a fi fericiți, ambii trebuie să fie fericiți; dacă unul este nefericit, amândoi sunt la […]

Articole postate de același autor
273

Ce putem face în ultimele ore din viața aceasta?

Propun pocăinţa tuturor, şi mie, şi ţie. Pocăinţa să fie ultima noastră preocupare în ultimele ore de viaţă, dinainte de moartea noastră. Fie că murim mâine, fie că murim poimâine, fie peste zece ani sau peste 50 de ani, pocăinţa este la fel de urgentă, deoarece este foarte importantă. Pentru că toate zilele noastre pe pământ sunt zilele […]