Câtă importanță trebuie să aibă timpul fizic pentru noi, pentru a ne face datoria pe timpul vieții?
Păi, zice Domnul: „Răscumpărați timpul!”, că vremurile sunt rele. Timpul este locul mântuirii noastre. Și este extrem de important cum îl folosim. Noi timp avem, atât cât avem. Dar cum îl folosim?
Astăzi, când îl rugam pe Părintele Crăciun să ne grăbim ca să nu întârziem, ne-a spus: „Pe vremea mea era timp, oamenii nu se grăbeau…”.
Da, acum noi alergăm, acesta este ritmul vieții noastre, alergăm. Și, pentru noi, și dacă stăm și dacă alergăm, să încercăm să nu fie moment în care să nu zicem: „Doamne, iată eu stau! Doamne, iată eu alerg”.
Cine spune că nu are timp să se roage, eu îi spun: „Mincinosule! Când te speli, ce faci? Când te piepteni, ce faci? Când te duci la toaletă, ce faci? Când faci baie, ce faci? Când umbli pe stradă, ce faci? Când duci lingura la gură, ce faci? Când ești pe drum, ce faci? Te poți ruga în momentele astea!”. Făcând așa, strigând în toată alergarea noastră cât mai des, „Doamne!” sau chiar numai ridicând o secundă gândul la Dumnezeu, vom descoperi că timpul va face o buclă specială pentru ca noi să ne putem ruga și stând în fața unei icoane sau în Biserică. Cel pe Care Îl strigăm toată ziua va opri timpul pentru noi, ca să ne răspundă la toate chemările noastre de peste zi în odihnitoarea Lui îmbrățișare tăcută! Dar dacă alergăm și cu mintea doar după grijile acestei vieți trecătoare, fără să I le dăm Lui în nici un fel, seara vom adormi tot în brațele (sau ghearele) grijilor și tot cu ele în brațe ne vom trezi dimineața…
Timpul este locul de întâlnire cu Dumnezeu și locul în care noi conștientizăm că fiecare ceas, fiecare secundă este pregătire pentru întâlnirea cu El și cu noi, cei ce suntem chemați să fim. Această întâlnire este chiar momentul morții noastre. Sfârșitul vieții noastre este întâlnirea față către față cu Dumnezeu. Și tot ce facem acum, cât trăim, este o pregătire a acestui ceas, sau o negare și o neglijare a acestuia, sub mii și mii de pretexte, care mai de care mai mincinoase. Da, mincinoase, pentru că nu există activitate sau preocupare care să nu poată fi înfățișată lui Dumnezeu, care să nu poată fi făcută cu binecuvântarea Lui, sau cu gândul la ceasul plecării noastre de aici. E uimitor, cât de mult ne pregătim ca să ne ducem la întâlnire cu Ionel, și nu ne pregătim pentru întâlnirea cu Dumnezeu? Habar nu avem cât timp valorează o clipă, când o petreci cu Dumnezeu! Încercați! Veți avea mari și minunate surprize!
MAICA SILUANA VLAD
http://www.doxologia.ro/
