Cine a mai mângâiat și a mai ajutat atâtea suflete întristate, descurajate sau uneori, prăbușite, decât Pruncul din Betleemul Iudeii, născut acum două mii de ani?
Cine și-a mai iertat adversarii contemporani, dar și pe cei de pe întinsul a două milenii în istorie, decât blândul Nazarinean, în fața Căruia, măcar și în ultima clipă a vieții pământești, puternicii și-au plecat, neputincioși, frunțile și I-au cerut iertare?
Cine a mai pătruns atât de discret, dar cu atâta forță, în atâtea inimi întristate, în atâtea case cu oameni lipsiți de orice speranță?
Cine a îndreptat istoria majorității popoarelor lumii spre normalitate, prin iertare, decât Iisus Pruncul, Cel născut în Peștera modestă a Betleemului?
Cine ne adună și pe noi, cei de astăzi, ca și pe străbuni, în unitate și frățietate? Numai Iisus Hristos!
Iată de ce astăzi, după două milenii de la Nașterea Domnului, nu mai căutăm argumente istorice sau științifice, născute de cugetarea omenească, ci ne minunăm de prea marea iubire a lui Dumnezeu pentru noi, pentru fiecare dintre noi, „căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).
PS Casian Crăciun, Ancora veșniciei, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2000
