Cea mai mare frumuseţe a unei femei este cuviinţa

2035

Cea mai mare frumuseţe a unei femei este cuviinţa, căci lipsa de cuviinţă la o femeie este cea mai nenaturală şi mai respingătoare imagine care se poate vedea în lume.

Viaţa Sfintei Macrina este un exemplu ilustru de bună cuviinţă, care se cuvine să fie a oricărei femei, în tinereţile ei Cuvioasei Macrina i s-a ivit o rană adîncă la sîn. în pofida sfaturilor mamei ei, Emilia, de a lăsa să o vadă un medic care să-i poată prescrie şi tratament, Macrina a refuzat aceasta.

Afierosindu-se pe sine în întregime, trup şi suflet, ca monahie lui Dumnezeu, Macrina nu mai înţelegea să se descopere în faţa unui bărbat, spre a afla de la el vindecare bolii ei trupeşti, ea care nu concepea să apară goală nici măcar înaintea mamei ei.

In timpul acestei boli, şi acestor discuţii, Macrina s-a rugat într-o noapte cu lacrimi înaintea lui Dumnezeu, strigînd din rărunchii inimii ei. Lacrimile ei s-au amestecat cu praful pămîntului din locul în care se afla, şi l-au prefăcut în tină la picioarele ei. Cu credinţă de nezdruncinat, Macrina a luat din acea tină făcută din tărînă şi din lacrimi, şi s-a uns cu ea la rana ei.

A doua zi, fericita s-a trezit complet vindecată. Cînd maica a intrat la ea, cernită de durere, să vadă cum îi este, Macrina, din smerita cugetare, nu a voit să-i descopere că Domnul a vindecat-o prin minunea rugăciunii şi a lacrimilor amestecate cu tărînă, ci, nevoind să-i arate rana, i-a zis: „Mă voi vindeca, mamă, numai dacă îţi vei pune tu mîna ta dreaptă peste pieptul meu şi mă vei însemna cu semnul Sfintei Cruci peste rană.”

Emilia şi-a întins mîna şi a însemnat-o pe fiica ei cu semnul Sfintei Cruci peste rană, pe care atingînd-o, nu a mai simţit-o, căci rana nu mai era: se mai vedea doar cicatricea rănii care fusese. Aşa şi-a ascuns Macrina goliciunea trupului din bună cuviinţă, şi puterea ei de a face minuni, din smerită cugetare.

Sf. Nicolae Velimirovici (din Proloagele de la Ohrida)


Articolul Următor
Articole postate de același autor
1608

Fără harul lui Dumnezeu nu eşti nimic mai mult decât o ramură uscată

Cugetă smerit, vorbeşte smerit, smerit gândeşte, smerit lucrează toate, ca să fii în căile tale fără de poticneală. De unde s-a luat ţinerea de minte, trupul şi sufletul? Cine le-a făcut? Şi încotro vor merge iar? Cunoaşte-te înlăuntrul tău, că pe de-a-ntregul eşti putreziciune; pătrunde întru cele dinlăuntru ale tale şi pricepe că toate sunt deşarte.  […]