Ce trebuie să ştim despre pomelnic

12372

Prin pomenire, adică prin rostirea în cadrul unei rugăciuni către Dumnezeu a numelui propriu sau al altor persoane, se doreşte împărtăşirea harului şi atragerea milostivirii lui Dumnezeu pentru cei pomeniţi, după cuvântul tâlharului de pe cruce: „Pomeneştemă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta” şi al Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Rugaţi-vă unii pentru alţii”. Când persoana pomenită nu este prezentă fizic la locul pomenirii, prin rostirea numelui ei, credem că harul şi mila lui Dumnezeu se revarsă indiferent de locul unde se află ea la acel moment.

Forme şi modalităţi de pomenire Pomenirea se poate face atât de clerici, în cadrul sfintelor slujbe sau în rugăciunea lor particulară, cât şi de laici, în rugăciunile personale. Privitor la pomenirea la sfintele slujbe, în practica de zi cu zi a credincioşilor s-au împământenit mai multe feluri de pomenire. Corect se poate vorbi de următoarele feluri de pomenire: • Sfânta Liturghie –  este pomelnicul de vii şi de morţi care se pomeneşte în taină de către preot la rânduiala proscomidiei din cadrul Sfintei Liturghii; • Acatistul – este pomelnicul de vii care se pomeneşte la ecteniile acatistului cu scopul strict de mulţumire sau îndeplinire a unor cereri (sănătate, izbăvirea de închisoare, îmblânzirea duşmanilor etc.); • Sfântul Maslu – este pomelnicul numai de vii care se pomeneşte în cadrul tainei Sfântului Maslu, pentru sănătatea trupească şi iertarea de păcate a celor pomeniţi; • Sărindarul – vine de la grecesul saranda care înseamnă 40 şi este pomelnicul numai pentru morţi, de regulă pentru o singură persoană, recent decedată, care se pomeneşte la Sfânta Liturghie până la parastasul de 40 de zile al răposatului.

Cum scriem un pomelnic

RUBRICA CELOR VII trebuie să înceapă prin pomenirea numelui preotului care ne-a botezat, numele celui care ne-a cununat (dacă preotul care ne-a botezat sau ne-a cununat nu mai trăieşte, îi trecem numele la cei adormiţi), numele preotului duhovnic. Continuăm cu numele părinţilor, naşilor, copiilor, al celor care ne-au făcut bine şi al celor care ne-au făcut rău, şi, de asemeni, trecem şi numele nostru.

* În pomelnicul ce urmează a fi dus la biserică se trec numai numele de botez ale celor pe care dorim să-i pomenim (Ioan, Ana, Elena). Nu se trec numele prescurtate sau poreclele.

* Pe pomelnic credinciosul trebuie să scrie la ce fel de slujbă doreşte să fie pomenit pomelnicul, iar pentru Sfânta Liturghie pomelnicul trebuie făcut pe două coloane distincte, una pentru vii şi una pentru răposaţi, cu menţiunea „Vii” şi „Adormiţi”;

RUBRICA CELOR ADORMIŢI o completăm la fel: începem cu cei adormiţi din clerul bisericesc (pe care i-am cunoscut) şi continuăm cu toţi cei adormiţi din neamul nostru.

Dacă pomenim membrii ai clerului (episcopi, preoţi, diaconi, călugări, maici etc.) trebuie să folosim în mod corect rangul acestora, fie şi într-o formă prescurtată: Mitropolit, Arhiepiscop, Episcop, Arhimandrit, Protosinghel şamd. De exemplu: „preotul Ioan“ sau „ieromonahul Varsanufie“, „diaconul Grigore“, „monahia Olimpiada“).

Cei vii vor fi grupaţi împreună, la fel cei adormiţi, menţionându-se deasupra fiecărui grup: vii sau adormiţi (in cazul acesta se poate pune si o cruce).

Biserica ne învaţă să scriem la sfârşitul pomelnicului "cu tot neamul lor cel adormit", prin care sunt pomeniţi, în corpore, rudele celor răposaţi.

La Sfânta Liturghie se pomenesc atât viii, cât şi cei adormiţi - şi este bine ca orice creştin care aduce jertfă la altar să aibă pomelnic şi pentru cei vii şi pentru cei morţi, pentru că sunt situaţii în care sunt aduse pomelnice fie numai pentru cei vii, fie numai pentru cei morţi.

Pentru Taina Sfântului Maslu se aduc numai pomelnice pentru cei vii. La fel şi pentru slujba Acatistului. Pomelnice numai cu numele celor adormiţi se aduc pentru slujba Parastasului.

***

Cea mai mare parte a pomelnicelor care ajung la altar conţin şi însemnări legate de persoanele trecute acolo: în privinţa stării sau a dorinţelor acestora (bolnavi, necăsătoriţi, stăpâniţi de patima beţiei etc.) sau chiar adevărate istorisiri, încât o pagină întreagă cuprinde numai două nume, iar restul e povestire. Cel mai bine este să fie scris numai numele de botez, eventual, cu însemnarea celor care sunt bolnavi sau într-o situaţie specială („Ioan bolnav“). E drept că uneori şi detaliile care însoţesc numele celor din pomelnic pot fi de folos, pentru că îi sunt de ajutor preotului pentru a realiza o raportare mai personală faţă de cei pomeniţi. Totuşi, ţinând cont că, de multe ori, astfel de amănunte nu sunt potrivite cu vieţuirea creştină (de pildă, se cere pedepsirea duşmanilor, ale căror nume sunt enumerate) sau sunt exagerate, numele de botez este suficient. Dumnezeu ştie mai bine decât omul însuşi ce anume îi este acestuia de folos.

 ***

Există o practică, străină de învăţătura Bisericii Ortodoxe, de a trece la pomelnicul de morţi pe cei pe care îi considerăm duşmani, crezând că astfel Dumnezeu îi va pedepsi. Chiar sunt unii care recurg la practici care ţin mai mult de vrăjitorie, aprinzând lumânările invers ş.a.. Ce trebuie să ştim este că Dumnezeu nu numai că nu ascultă astfel de "cereri", ci pedepseşte pe cel care doreşte moartea unui om. Religia creştina este religia iubirii şi trebuie, obligatoriu, ascultată şi pusă în practică învăţătura Mântuitorului care spune să ne iubim vrăjmaşii. Dacă îi trecem în pomelnicul de vii şi ne rugăm ca ei să se îndrepte sau ca Dumnezeu să le ierte păcatul, atunci rugăciunea noastră va fi ascultată şi bineplăcută Domnului şi noi suntem feriţi de a mai "câştiga" un alt păcat.

***

Ce nu este permis la scrierea unui pomelnic • Nu se pomenesc persoanele nebotezate, deci nici copiii avortaţi; • nu se pomenesc vrăjitorii, descântătorii, ghicitorii sau cei ce practică magia albă; • nu se pomenesc sinucigaşii, apostaţii, ereticii, schismaticii; • nu se pomenesc la răposaţi dispăruţii despre care nu avem certitudinea morţii lor; • nu se scriu nume de persoane vii pe pomelnicul celor răposaţi cu părerea că aşa s-ar provoca moartea persoanei respective; • nu se cere pedepsirea sau răul vreunei persoane considerate duşman; • pe pomelnicul de la Sfântul Maslu nu se trec răposaţi.

În acelaşi timp, trebuie avut grijă ca nu cumva, oprindu-ne la respectarea exterioară a rânduielilor bisericeşti, să devenim justiţiari necruţători faţă de semenii noştri: să uităm adică de propriile păcate şi să le judecăm numai pe ale acestora - poate pentru simplul fapt că ale noastre sunt ascunse, în vreme ce ale semenilor sunt cunoscute lumii. Împlinirea rânduielilor bisericeşti se cade a fi făcută în duhul dragostei. Nu trebuie să-i judecăm pe cei din jur sau să facem un "clasament", să vedem dacă cineva "merită" sau nu să fie scris şi pe care "poziţie" ar trebui să fie în rugăciunea noastră. Mantuitorul spune clar, în Pilda vameşului şi a fariseului, că nu trebuie sa fim

judecătorii aproapelui nostru. În primul rând, facem pomelnice pentru a ne ruga lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor celor pe care-i considerăm apropiaţii noştri.

Pomelnicul este o mărturisire comprimată despre nevăzutul şi văzutul vieţii noastre liturgice. Arătăm prin el că suntem în rugăciune pentru mulţi, că suntem în continuă atenţie şi că vrem să introducem în această atenţie şi pe alţii, ca să devină oameni ai rugăciunii şi ai comuniunii. Şi dacă atenţia şi neuitarea sunt la un loc în pomelnic, atunci sunt la un loc şi în viaţa noastră cotidiană şi astfel relaţiile dintre noi sunt suple, speciale, duhovniceşti.

 


Articole Asemănătoare
2517

Căutați să fiți pomeniți la Liturghie

Sa căutați să fiți pomeniți la Sfintele Liturghii. Pentru că se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău. Și se spune așa de preot: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinților Tăi“. Și se pun toate de pe disc, în Potirul cu Sfântul Sânge. Și vă […]

Articole postate de același autor
48

Răspunde chemării lui Dumnezeu!

Chemării Sale la iubirea totală a lui Dumnezeu vrea să I se răspundă îndată, fără nici o șovăială. Mai multă bucurie face lui Dumnezeu răspunsul imediat la chemarea Lui, chiar dacă nu ești pregătit, decât amânarea cu pretextul de a te pregăti. Fapta bună cerută de Dumnezeu trebuie săvârșită imediat. Altfel, te obișnuiești cu amânările și poate n-o mai împlinești niciodată. Sau, fapta […]



Urmăriți-ne pe Facebook!