Ce-i înăuntru e și în afară

1747

Frumusețea dinafară e și mai prețioasă când o acoperă pe cea lăuntrică.

Sluțenia lăuntrică schimonosește până și chipul cel mai frumos; frumusețea lăuntrică luminează și înnobilează până și cele mai nereușite trăsături în așa fel încât acestea nu se mai observă. Armonia, bunătatea, demnitatea lăuntrică, bogăția de idei, tăria de caracter, inima iubitoare și purtarea veselă: dacă toate acestea iradiază din ochi, însuflețesc chipul, dirijează mișcările, cine se va mai uita că trăsăturile sunt neregulate, că pielea are o culoare imperfectă? Cu adevărat, „frumusețea nu încălzește sufletul!” Despre aceasta dă mărturie și următoarea parabolă.

Un tânăr plugar s-a dus cu prietenii săi la o sărbătoare ca să-și aleagă mireasa. Asemenea frumuseți au ieșit la horă, că tânărului îi fugeau încoace și încolo ochii! Fetele umblau ca niște păunițe, se unduiau, își arătau farmecele – și numai una stătea deoparte sfioasă, plecându-și capul și privirea.

„Iat-o pe ursita mea- a arătat spre ea plugarul. Eu m-am obișnuit să judec după spicele de grău: când stau mândre, se văd de departe, dar aproape nu încape îndoială că spicul n-are boabe – pe când spicul plin se pleacă întotdeauna, de nici nu-l vezi din capul locului. Așa-i și cu mireasa.”

Odată, la zece ani după absolvirea unei facultăți de prestigiu, absolvenții l-au vizitat pe profesorul care le predase psihologie. S-a pornit o discuție vie, și gazda primitoare a auzit plângeri cu privire la numeroase greutăți ale vieții. Atunci, le-a propus oaspeților să bea cafea și le-a adus ibricul pe o tavă plină cu cești atât de simple, cât și rafinate- din sticlă, din porțelan, din ceramică, din cristal…

După ce fiecare și-a luat ceașca, profesorul a zis: „Dacă ați observat, au fost luate toate ceștile scumpe. Din ceașca ieftină nimeni n-a vrut să bea. Tocmai dorința de a avea doar ce-i mai bun e sursa problemelor voastre. Înțelegeți: ceașca nu face cafeaua mai bună și mai aromatică. Uneori, pur și simplu e doar mai scumpă și ascunde ceea ce bem de fapt. Ați vrut cafea? Poftim, dorința v-a fost îndeplinită- dar ați ales în mod conștient cele mai bune cești și ați început să vă uitați care ce ceașcă a luat. Acum gândiți-vă: viața este cafeaua, iar munca, banii, cariera, poziția socială și celelalte lucruri pentru care vă zbuciumați voi sunt ceștile: doar instrumente pentru viață. Ceașca pe care o avem nu definește viața noastră și nu-i modifică valoarea – dar fixându-ne atenția asupra ceștii uităm să ne delectăm de gustul cafelei.

Atâta timp cât suntem concentrați pe cele exterioare și de importanță secundară, ne scapă calitățile și întâietățile conținutului interior, care este mai important. Alergând după ambalaje frumoase, pierdem gustul vieții adevărate.”

Sursa: Konstantin V. Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârșite: Războiul și pacea omului cu el însuși, Editura Sophia, București 2015, p. 51-54


Articole postate de același autor
909

Care este vocaţia omului: monahis­mul sau căsătoria?

Spuneţi-mi, vă rog, care este vocaţia omului: monahis­mul sau căsătoria? Vreau să vă spun că această dihotomie maniheică ce spune că în lume nu pot fi decât căsătoriţi şi monahi face parte din modul nostru prost de a gândi Ortodoxia. Vocaţia pentru căsătorie este identică celei pentru monahism şi este identică celei pentru celibat în […]



Urmăriți-ne pe Facebook!