Cât sunteţi în viaţă, rugaţi-vă neapărat pentru cei apropiaţi

642

Părinte Ioan, vă rog să-mi răspundeţi: chiar nu am voie să dau pomelnice pentru odihna sufletului tatălui meu adormit, care a fost botezat, dar nu s-a arătat mădular credincios al Bisericii? Vă pun această întrebare şi cu privire la rudele mele care au adormit şi care au fost botezate, dar nu au fost îmbisericite. Cum să procedez în cazul în care aş vrea să dau pomelnic la Sfânta Liturghie şi la Te Deum pentru sănătatea celor apropiaţi şi cunoscuţi care sunt botezaţi în credinţa ortodoxă, dar nu participă în mod activ la viaţa Bisericii, iar unii dintre ei poate că nici nu cred în Dumnezeu? Dar poate datorită rugăciunilor Bisericii ei îşi vor deschide inima lui Hristos. Vă rog, părinte Ioan, nu mă lăsaţi fără răspuns!

Cât sunteţi în viaţă, rugaţi-vă neapărat pentru cei apropiaţi ai dumneavoastră care au fost botezaţi. Noi nu trebuie să anticipăm judecata lui Dumnezeu. Numai Unul Dumnezeu ştie împrejurările vieţii fiecăruia şi cel mai important este că El vede inima fiecăruia. El va rosti sentinţa de judecată la timpul cuvenit. Deocamdată împliniţi-vă datoria de fiică faţă de părinţi şi datoria dragostei pentru cei apropiaţi, prin pomenirea lor în rugăciune. Rugăciunea dumneavoastră nu va rămâne fără răspuns.

Nu trebuie să dăm pomelnice la Sfânta Liturghie pentru sectanţi, eretici şi pentru cei care, conștienți fiind, Îl hulesc pe Dumnezeu, căci ei depun mărturie vădită de vrăjmăşie faţă de Dumnezeu.

Din Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, p. 114-115


Articole Asemănătoare
419

Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenici ai Mei…

Rog şi iubirea voastră să o urmaţi pe cât vă stă în putere şi, alergând cu credinţă, să o apucaţi şi să nu fiţi înşelaţi nicidecum în nădejdile voastre. Fiindcă toată osârdia şi toată nevoinţa cu multe osteneli, care nu ajunge la iubire în duh umilit [Psalmi 50, 19], e zadarnică şi n-ajunge la nimic folositor. Căci […]

Articole postate de același autor
2702

Învăţătura ortodoxă despre vrăji, farmece, şi alte lucrări diavoleşti

Diavolii nu pot lupta cu Dumnezeu, stăpînia căruia au respins-o atunci cînd din îngeri luminaţi s-au transformat în îngeri întunecaţi. Dar dacă ei nu pot sta împotriva puterii lui Dumnezeu, atunci ei vor să-i facă rău prin a-i atrage pe oameni de partea întunericului. Omul este cununa creaţiei lui Dumnezeu, fiinţa căreia Dumnezeu i-a dat […]