Cât de mult trebuie să-i cinstesc pe tatăl meu şi pe mama mea!

109

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să trăieşti ani mulţi şi să-ţi fie bine pe pământ (Deuteronom 5, 16). Când durerile de pe cruce sfâşiau sufletul şi trupul Mântuitorului, căci El atârna atât de greu pe piroane cu mădularele străpunse, între viaţă şi moarte, iar pe El întreaga lume atârna deasupra pierzării aşteptând mântuirea, nici chinurile întregului iad, nici grijă pentru întreaga lume, pentru toate vremurile şi pentru veşnicie nu au înăbuşit în El simţămintele legiuitei îndatoriri faţă de Maica Sa. Această îndatorire, a cărei împlinire înceta pentru El odată cu viaţa pământească, a dat-o atunci mai departe lui Ioan, ale cărui feciorie şi dragoste făceau din el un slujitor al Fecioarei Maria – iar astfel şi în această parte a Legii, ca şi în toate celelalte, ne-a arătat nouă desăvârşirea, care stă în aceea ca cinstirea faţă de părinţi şi grija pentru ei să se întindă asupra tuturor împrejurărilor vieţii, până la mormânt şi dincolo de mormânt.

Cât de mult trebuie să-i cinstesc pe pricinuitorii fiinţării mele – pe tatăl meu şi pe mama mea! Ei mi-au dat fiinţare în timp şi în veşnicie, m-au adus în măreaţa cămară a lumii, din voia lui Dumnezeu, Care m-a zidit în pântecele maicii mele, ca la vremea potrivită Făcătorul să mă aducă în cămara cerească! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, deoarece calea ta, de la naştere şi până în ziua de astăzi, este asigurată de strădaniile părinţilor. Ei te-au primit chiar şi atunci când toţi prietenii îţi întorceau spatele ca unui necurat şi neputincios. Ei te vor primi chiar şi atunci când toţi te vor lepăda. Chiar şi atunci când toţi vor arunca în tine cu pietre, mama ta va arunca cu flori de câmp. Tatăl tău te primeşte, măcar că îţi ştie toate neajunsurile. Pe când prietenii tăi se leapădă de tine, chiar dacă ştiu doar virtuţile tale. Să ştii că tandreţea cu care te primesc părinţii tăi este a Domnului, Care primeşte făptura Sa ca pe copiii Săi. Pintenul sileşte calul să alerge mai repede: şi vina ta faţă de părinţi îi face să se îngrijească şi mai mult de tine.

Cum să educăm ortodox copilul – 300 de sfaturi înţelepte pentru părinţi de la sfinţi şi mari duhovnici, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2011, p. 199


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
319

De ce există atâţea oameni nefericiti astăzi?

Astăzi şi oricând există şi oameni nefericiti pentru că nu merg pe calea fericirii, pentru că nu realizează cele care duc la fericire, pentru că nu se interesează de cele care ar putea să-i facă fericiti, pentru că asteaptă de la lumea aceasta lucruri pe care nu le poate da lumea aceasta. Lumea dă ce […]

Articole postate de același autor
279

Lumânarea – o antenă ce ne pune în legătură cu Dumnezeu

  – Părinte, atunci când aprindem o lumânare, să spunem că o facem în cutare scop? – O aprinzi. Dar unde o trimiţi? N-o trimiţi undeva? Prin lumânare cerem ceva de la Dumnezeu. Când o aprinzi şi spui: ,,Pentru cei ce suferă trupeşte şi sufleteşte şi pentru cei ce au mai mare nevoi,”, în aceştia […]