Bucură-Te, cea plină de dar Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Laudă Hârbovăţului şi a Moldovei Ocrotitoare!

548

În dimineața zilei de vineri, 11 noiembrie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, dimpreună cu preoţii slujitori ai Catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din Capitală a citit Acatistul la Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăţ – Ocrotitoarea Moldovei.

Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăț a fost și rămâne a fi o adevarată ocrotitoare a credincioșilor din țara noastră.

În fiecare zi de vineri, în faţa acestei sfintei icoane se săvârşeşte Acatistul de către preoţii slujitori ai Catedralei şi cei veniţi din împrejurimi.

Creştinii din întreaga ţară vin şi se închină înaintea cinstitului chip a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu înălţând rugăciuni de cerere și de mulțumire. Această icoană este foarte importantă, nu numai prin valoarea spirituală ci şi prin istoria ei seculară.

Condacul 1:
Apărătoarei şi conducătoarei neamurilor creştineşti, călăuzitoarei şi izbăvitoarei, cântări de laudă aducem noi, credincioşii care ne-am adunat înaintea Sfintei Tale Icoane, iară Tu, Sfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ca Ceea ce ai îndurări nespuse, primeşte rugăciunea noastră ce o aducem înaintea Sfintei Tale Icoane Făcătoare de Minuni, ca în umilinţa inimii să-Ţi cântăm: Bucură-Te, cea plină de dar Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Laudă Hârbovăţului şi a Moldovei Ocrotitoare!

sursa mitropolia.md

 


Articole Asemănătoare
87

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Taina Sfântului Botez asupra pruncilor – Magdalena și Cleopatra

„Îndemn creștinii să nască cât mai mulți copii. Personal, voi încreștina în Catedrală copiii născuți începând cu al patrulea. Iar dacă Dumnezeu îmi va da sănătate, tot eu îi și voi cununa”, a declarat ÎPS Mitropolit Vladimir în urmă cu doi ani la „Marșul pentru Viață și Familie”. Iată că, Înaltpreasfinția Sa nu a uitat […]

Articole postate de același autor
8904

Care este calea cea mai bună de a-ți găsi un duhovnic?

  Care este calea cea mai bună de a-ți găsi un duhovnic? Pr. Mihail Iosu: Căutându-l, nu așteptând să vină el. Iarăși mă întorc la acel facil, pe care îl așteaptă mulți încercați și mai mulți nehotărâți. Fiți preocupați, întrebați, dați dovadă de un neastâmpăr constructiv. În loc să mergeți la distracții sâmbătă seara, faceți […]