Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din s. Chiștelnița, r. Telenești, la 200 de ani de la târnosire

1323

Sâmbătă, 6 octombrie 2018, ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove a oficiat un serviciu divin festiv, cu prilejul aniversării a 200 de ani de la târnosirea bisericii cu hramul în cinstea „Sf. Ierarh Nicolae” din s. Chiștelnița, r. Telenești.

Slujba, la care au participat alături de Înaltpreasfinţia Sa, Prot. mitr. Marian Boldescu, Protopopul bisericilor din raionul Telenești şi un sobor preoțesc, a început cu rânduiala de sfinţire interioară a sfântului lăcaș.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul preoțesc „Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni”, dirijat de Prot. Vasile Damaschin.

În timpul Vohodului Mic, părintele-paroh, Prot. Mitr. Alexandru Nicorici, a fost decorat de către Mitropolit cu Ordinul „Sf. Irh. Gavriil Bănulescu-Bodoni”, pentru munca depusă cu multă sârguinţă la renovarea bisericii.

La fel, mai mulți slujitori din circumscripție au fost decoraţi, după cum urmează:

Prot. mitr. Vasile Mîțu, parohul bisericii „Sf. M. Mc. Dimitrie” din s. Ratuș, r. Telenești – Dreptul de a oficia Sf. Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.

Prot. Vasile Condrea, parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din s. Nucăreni, r. Telenești – Dreptul de a purta Mitra.

Preot Marin Cij, parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail” a Spitalului Nr. 2 din mun. Chișinău – Dreptul de a purta Palița.

Preot Mihail Ili – parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din s. Negureni, r. Telenești – Dreptul de a purta Palița.

Preot Dumitru Tiron –  parohul bisericii „Sfânta Treime” din s. Hirișeni, r. Telenești – Dreptul de a purta Cruce galbenă.

La momentul potrivit din slujbă, tânărul Alexandru Pruteanu, student în anul I, ATOM, a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama bisericii „Întâmpinarea Domnului” din mun. Chișinău.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, clerul și poporul prezent, avându-l în frunte pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, au înconjurat biserica cu citirea Evangheliei, după care Chiriarhul a săvărșit un Tedeum de mulțumire către Bunul Dumnezeu.

Mai târziu, Mitropolitul a adresat celor prezenți un cuvânt de felicitare cu ocazia emblematicului eveniment, îndemnând ctitorii și enoriașii care astăzi au fost menționați cu distincții bisericești, să rămână și mai departe la fel de dedicați mărturisirii valorilor nepieritoare ale Credinței Ortodoxe, prin cuvânt și faptă.

La rândul său, părintele-paroh Alexandru și-a manifestat recunoștința față de Înaltpreasfinția Sa pentru bunăvoință și susținere, declarând că și în continuare, cu ajutorul Domnului, atât el, precum și credincioșii din parohie vor merge pe calea mântuirii, bine ştiind că Atotțiitorul îi preamăreşte cu dumnezeiască puterea Sa pe cei ce iubesc podoaba casei Sale.

Tot astăzi, ÎPS Vladimir a săvârșit Taina Sfântului Botez asupra robului lui Dumnezeu, pruncul Siluan, cel de-al 5-lea copil al părintelui Alexandru Nicorici.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
1662

Marş pentru VIAŢĂ! Sute de oameni au participat un eveniment împotriva avortului

Sute de oameni au participat astăzi la un marş împotriva avortului. Participanţii la miting au îndemnat viitoarele mame să crească şi să educe copiii într-o familie sănătoasă şi în spiritul creştin. Coloana a fost condusă de mai mulţi episcopi şi preoţi ai Mitropoliei Moldovei. Marşul întitulat “pentru Viaţă, Femeie şi Familie” a pornit de la […]