În vara anului 1935, când părintele Paisie era în Mănăstirea Slatina, Fălticeni, a pornit peste munte cu ucenicul său, spre schitul Rarău. După patru ore de mers, a ajuns într-un sat mic, situat chiar sub muntele Rarău, numit Slătioara.
Iată că îi iese o femeie înainte:
- Părinte, este aici aproape o femeie bătrână, care de trei zile se chinuie cu moartea şi nu poate muri. Veniţi, vă rog, să-i citiţi o rugăciune, că tare se chinuie!
Cum a intrat părintele în casă, s-a uitat la bătrâna care era în agonie, i-a citit molitfa de darea sufletului, apoi a întrebat pe cei din casă:
- Nu cumva bătrâna este certată cu cineva şi nu s-a împăcat?
- Ba da, părinte, răspunde fiica ei, este sfă-dită cu o femeie din sat şi aceea n-a vrut s-o ierte.
- Chemaţi pe femeia aceea încoace!
Cum a venit, părintele i-a spus:
- Stai în genunchi lângă bătrână, ia-i mâna în mâinile tale şi zi-i din toată inima: "Iartă-mă, mătuşă, şi Dumnezeu să te ierte!", apoi sărută-i mâna!
Cum a rostit femeia cuvintele de iertare şi i-a sărutat mâna, îndată sufletul bătrânei s-a despărţit de trup.
Atunci părintele a zis:
- Iată de ce nu putea muri bătrâna! Sufletul ei aştepta iertarea şi împăcarea ca să poată vedea pe Dumnezeu!
Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Istorioare duhovniceşti, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 124-125
