Comentariile zilei
10711

Dacă doreşti să devii în viaţă un om fericit, să fii bun şi harnic

-,,Tot în cartea lui Enoh (între altele, cartea preferată a lui Iisus), se vorbeşte că nu numai oamenii au îngeri păzitori (unii, de care depind destinele altor oameni, au chiar câte doi), dar şi popoarele, dar şi diferite lucruri sau fenomene ale naturii: ploi, râuri, vulcani, furtuni, poduri… Prin urmare, şi unele cărţi, menite să […]

Comentariile zilei
2828

Dumnezeu îl apreciază pe om nu doar după faptele sale, ci și după intențiile lui

1.Primul locatar al Raiului, loc părăsit de la izgonirea din el a lui Adam și a Evei până la învierea lui Iisus, e un tâlhar: Dysmas, cel care fusese răstignit de-a dreapta Mântuitorului. – Crezi? a fost întrebat pe cruce. – Da. Acest răspuns i-a deschis ușa către Paradis. A crezut și i s-au iertat […]

Sfaturi duhovnicești
5016

Rețeta fericirii

Este o reţetă pentru cei care nu-şi fac datorii în această lume, iar dacă sunt dintre cei cu datorii, chiar şi aceştia pot fi fericiţi, acceptând necazul scurt de acum prin care trec şi bucurându-se cu nădejdea la fericirea viitoare, făgăduită tuturor celor care caută dreptatea şi se luptă ca să se păstreze cât mai […]

Comentariile zilei
4679

Unde sunt, Doamne, fără de Tine?

1. Dumnezeu e o fiinţă-stare. El este Binele, cu toate sinonimele lui – Dragoste, Adevăr, Frumos, Dreptate, Armonie etc. – care locuieşte printre noi. 2. Abia învăţasem să scriu, când bunicul meu Ioan Dabija mă alesese dintre toţi nepoţii pe mine, pentru că făceam literele mari cât un sfert de foaie fiecare, ca să-mi dicteze […]

Poezie creştină
5519

Binecuvântează, Doamne, pe vrăjmaşii mei…

„… Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii…” (din „Rugăciune pentru vrăjmaşi” a marelui Mitropolit sârb Nicolae Velimirovici) Binecuvântează, Doamne, pe vrăjmaşii mei. Şi eu îi binecuvântez. Şi nu-i blestem. Ei au făcut să-nvăţ – ca să m-auzi! – cum să Te chem. Şi cum să zbor, […]

Comentariile zilei
Comentariile zilei
4909

„De ce mă baţi?”, ne întreabă Dumnezeu?

1. Cea mai dureroasă întrebare a istoriei e cea pusă de Iisus ostaşului care I-a tras o palmă în Grădina Ghetsimani: „De ce mă baţi?”. E o întrebare de copil inocent care nici nu aşteaptă vreun răspuns. E începutul calvarului. Celelalte lovituri vor veni ulterior de la alţii sau – de la ceilalţi.  Întrebarea evidenţiază […]

Comentariile zilei
3544

Prin alegerea condiţiei umile de Dumnezeu-Om, El a ales să fie Omul-Dumnezeu

     1. Una dintre „crimele” invocate de preoţii din Templu lui Iisus, pentru care merita să fie răstignit, a fost tinereţea Sa:  „N-ai nici cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam”, i-au reproşat aceştia, nedumeriţi. La 70, 80 sau 100 de ani – vârsta patriarhilor – cele enunţate de acest bărbat din Nazaret […]

Comentariile zilei
3810

Iisus la Chişinău

Părintele Arsenie Boca e unul dintre marii ierarhi români. A fost un om plin de sfinţenie. Locul lui de veci de la Mănăstirea Prislop a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşii din toată Ţara, inclusiv din Basarabia. În amintirile sale, părintele Arsenie Boca povesteşte cum l-a întâlnit în 1940 pe Iisus Hristos la gara din […]

Educația creștină
13268

Arăt bine, pentru că merg la biserică….

  1. Suntem cu toţii tineri, doar că de vârste diferite. De acest lucru m-am convins nu o dată discutând cu oameni tineri în ani, dar cu inimi îmbătrânite și cu oameni de vârstă înaintată, dar curaţi la inima lor. Îl întreb pe un bărbat cu barbă de patriarh, care arată destul de bine pentru […]