Într-o galaxie îndepărtată, un grup de doisprezece tineri au plecat de la Untold, chiar atunci când petrecerea își atingea climaxul, și au pornit spre biserică, fiind vrăjiți de cântecul pe care toaca și clopotele, în sărutarea lor zglobie, îl produceau, chemând omul la liturghie. Au pașit cu sfială în interiorul locașului, uimiți de trupurile subțiri și privirile blânde ale sfinților pictați pe pereți. Tinerii nu erau îmbrăcați adecvat.
Unii aveau cercel în nas, alții părul vopsit strident. Șireturile descheiate, parfumul intens, blugii rupți în genunchi, eșarfele spânzurate de grumaji, sprâncene retezate, tricouri cu însemne subtile – toate acestea formau o policromie năucitoare. Cum i-au zărit intrând, Evdochia și Agapia, femei credincioase, membre în consiliul parohial, au deschis larg brațele și, zâmbind, i-au cuprins pe fiecare în parte, urându-le bun venit. S-au oferit să le cumpere câte o lumânare, dar tinerii, rușinându-se, au refuzat, și și-au luat fiecare câte una de la pangar, unde bătrânul Clement, surâzând, i-a servit cu drag, dându-le și câte o prescură, from the house.
Apoi au mers să se închine. deși niciunul nu prea știa cum să facă cruce corect. Doi dintre ei au trecut prin spatele evangheliei, scoasă la închinare, dar nimeni nu a sărit pentru a-i trage violent de mânecă. Altul, mai înalt, a dat cu capul de candelă când s-a închinat la iconostas, vârsând câteva picături de ulei pe icoană. Paraclisierul Eufrosin a observat și, cu multă delicatețe, a echilibrat căndeluța, ștergând cu un prosopel icoana. L-a asigurat pe tânărul „vinovat” că nu e nicio problemă, și a plecat înapoi în altar. Atunci când au dat fiecare liturghie, părintele i-a privit numai în ochi, binecuvântându-i și miruindu-i. S-au așezat toți în partea dreaptă a bisericii, și așa au rămas până la sfârșit, ascultând cu mare interes cuvintele liturghiei, simțind o stare de încântare și libertate pe care niciun concert în aer liber n-o poate egala. La urmă, când să primească anafora, unul dintre ei, rămas cu ochii blocați pe icoana lui Hristos Pantokrator, s-a împedicat de șireturi, lovind pe cei din fața lui.
Nimeni nu s-a scandalizat. Dimpotrivă, au dat respectuos mâna cu tânărul aiurit, și au continuat drumul. Înainte de plecare, părintele le-a dat câte o iconiță cu învierea lui Lazăr, precum și numărul de telefon, oferindu-se să îi ajute oricând cu orice îi stă în putință.
Pe drumul de întoarcere, nimeni nu a scos niciun cuvânt. Dar în inima lor, un foc a început să ardă. Au găsit în Biserică o casă. O mamă adevărată. O magie de mult uitată.
Treptat, blugii s-au cusut la loc, biletul la Untold s-a transformat în pomelnic, iar duminicile, în zi de plimbare cu Hristos pe tărâmurile nebănuite ale inimii.
