Actualitate

Aș vrea să mă căsătoresc, dar nu găsesc persoana potrivită…

641

Vreau să mă căsătoresc, dar bărbații pe care i-am întâlnit până acum, nu mi se potrivesc: unul e infantil, celuilalt îi place să bea în exces, iar cu al treilea nu putem stabili o relație sufletească. Ce să fac? – sunt întrebările cu care adesea vin femeile la biserică.

Dacă ar fi să lăsăm la o parte toate lacrimile și plângerile, atunci în realitate există două căi. Prima ar fi să vă așteptați persoana dorită cu adevărat, pe cel pe care vi-l imaginați în visuri. Însă atunci trebuie să vă dați seama despre starea reală a lucrurilor și să vă spuneți; sunt gata să aștept și să am răbdare cât va fi necesar, fie și până la sfârșitul vieții, dar să trăiesc fără dragoste adevărată nu sunt de acord. Doamne, ajută-mă!

Sau cea de-a doua cale: amintiți-vă că Dumnezeu ne-a poruncit să iubim oameni reali, nu persoane imaginare, și principala modalitate de a obține dragostea – este de a începe să iubești singur. Și în așa caz să vă căsătoriți cu cineva pe care îl veți întâlni în viață, chiar dacă el nu este ideal. Dar și în această situație trebuie vă spuneți: sunt gata să fac totul ce ar trebui să facă o persoană iubitoare pentru cel iubit, să-i nasc copii, să-i fiu credincioasă, să nu-l judec și resping pentru păcatele sale. Sunt gata să-l ajut sa scape de ele, fără a aștepta acest lucru, până când odată cu faptele dragostei vor veni sentimentele adevărate. Doamne, ajută-mă!
Și prima și cealaltă cale – este o cruce.

Pr Serghei Kruglov

sursa pravmir.ru

traducere Natalia Lozan

 


Articole postate de același autor
1713

„Și nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi…” Duminica a X-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni

În Duminica a X-a după Rusalii, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni. Evanghelia acestei Duminici ne bine vestește că, dacă vom ști să cerem cu smerenie și cu credință, nu există încercare din care să nu ne poată scoate Hristos. Fie că […]