Actualitate

Apropiaţi-vă de Domnul şi veţi afla tot ce trebuie vieţii voastre trupeşti şi sufleteşti

6227

Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). O, ce dulce şi minunată chemare este aceasta! Auzi tu, dragă cititorule, această dulce chemare? Te cheamă Iisus la El, te cheamă Mântuitorul lângă El. O, ce odihnă, ce uşurare şi ce linişte dulce şi sfântă dă Domnul celor ce se apropie de El şi trăiesc o viaţă cu El! Apropiaţi-vă de Domnul şi veţi afla tot ce trebuie vieţii voastre trupeşti şi sufleteşti.

Fratele meu! Eu ştiu că multe necazuri şi izbelişti apasă viaţa ta. Dar toate se fac uşoare, toate îşi pierd greutatea dacă te apropii cu ele de Domnul. O, cum nu ştiu oamenii că necazurile şi frământările vieţii ne sunt trimise nouă tocmai ca să ne apropiem de Domnul! Ne sunt trimise tocmai ca să gustăm din dulceaţa şi odihna pe care Domnul singur le dă în vreme de necaz.

Din Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 10


Articole Asemănătoare
90

Putem gusta și viața din Rai, și viața din iad

Iar noi suntem când în Rai, când în iad… Vedeți și singuri aceasta, și încercați. Când avem gânduri bune, pașnice și liniștite, care iartă toată ocara – iată pacea noastră dumnezeiască, și bucuria, și liniștea! Iar când ne mâniem din pricina ocărilor ce ni se aduc, iată iadul nostru – totul se strică în noi, […]

Articole postate de același autor
8753

Cât cântăreşte o rugăciune?

O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil și l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea și ei pe datorie câteva alimente. I-a explicat cu glas ușor că soțul ei este foarte bolnav, că nu poate munci, […]