Am văzut un înger!

1409

Uşa se deschide şi în cameră intră un bărbat înalt, cu ochi pătrunzători şi chip plăcut, chip peste care, însă, s-a aşternut oboseala survenită în urma orelor istovitoare de la locul de muncă.

Frumoasa sa soţie pregătea cina de seară în curata şi micuţa bucătărioară, în timp ce bărbatul se odihnea, recăpătându-şi astfel puţină odihnă; somnul nu se lasă aşteptat.

A trecut o oră de când adormise când, o frumuseţe de copil în vârstă de cinci ani cu ochişori angelici în care dansa o sclipire sublimă şi cu un zâmbet dulce şi suav pe care numai o fiinţă inocentă îl poate avea, intră grăbit în cameră, strigând cu putere:

– Tăticule, tăticule!

Abia dezmeticindu-se, bărbatul îşi priveşte copilaşul vesel şi emoţionat, rostind cu greutate din cauza trezirii bruşte:

– Ce s-a întâmplat, voinicule?

Emoţia care îi încerca sufletul curat îl împiedică să dea un răspuns imediat.

– Tăticule… tăticule…

Clipeşte de două ori şi, după ce trage aer în piept, îşi continuă ideea.

– Am văzut un înger.

Tatăl zâmbeşte duios, privindu-l cu iubire.

– Vrei să zici că ai visat un înger.

– Nu, nu… am văzut un înger! Sunt sigur. Când m-am trezit, l-am văzut lângă patul meu; era atât de frumos, iar haina parcă îi era ţesută cu fire din raze de soare. Zâmbetul lui era minunat, iar ochii exprimau o iubire uite atât de mare.

Copilaşul îşi întinde cât poate de tare braţele micuţe, încercând să arate măreţia iubirii pe care o citise în ochii angelici. Am încercat să îl ating, dar a făcut un pas în spate şi mi-a făcut cu mâna aşa cum îmi faci tu sau mama când nu am voie să fac ceva.

„Ce imaginaţie bogată are copilul meu. Nu ar trebui să îl mai las să se uite la desene atât de mult timp.”

– Vino, ştrengarule. Te duc în cameră.

Îl ridică în braţe şi îi sărută obrăjorul alb. Băieţelul credea că tăticul lui vrea să vadă îngerul şi se grăbeşte să îi zică:

– Tăticule, nu vei vedea îngerul.

– Nu? De ce?

– Pentru că a dispărut. Şi-a deschis aripile şi după aceea nu l-am mai văzut.

Ajung în pragul uşii. În cameră era destul de întuneric, doar slaba lumină a felinarului din faţa ferestrei conferindu-i camerei o palidă strălucire.

Bărbatului îi vine în minte gândul să aprindă lumina, dar nu ascultă de el şi, prin întuneric, îşi pune copilaşul în pat.

– Dormi, băiatul meu. În curând va fi gata cina, iar tu trebuie să fii odihnit pentru că, după masă, ne vom juca aşa cum îţi place ţie.

– Bine, tăticule.

După ce îi mângâie chipul micuţ şi frumos, tatăl se îndreaptă spre uşă dar, fiind întuneric, nu observă jucăria ce se odihnea pe covor şi, călcând pe ea, o durere ascuţită îl cuprinde.

,, Ah, trebuia să-mi ascult gândul.”

Şchiopătând, ajunge în cameră; întinzându-se pe pat, se gândeşte la cuvintele spuse de fiul lui.

„Hm… a văzut un înger. Cu timpul va uita de acest vis.”

În interiorul lui parcă aude cum cineva îi şopteşte: „nu a fost un vis.”

„Doar n-a văzut îngerul aievea. Nu există îngeri.”

Îndată îi vine în minte un răspuns:

– Când erai copil, credeai în îngeri.

Bărbatul îşi scutură capul, încercând să scape de gândurile sale. Nu ştia de ce i-a venit acest gând în minte… avea impresia că cineva îi şoptea la ureche aceste cuvinte.

Dacă ar fi putut vedea cu ochii sufletului…

Se ridică şi, încercând să îşi găsească o ocupaţie pentru a nu mai fi singur cu gândurile sale, răsfoieşte nişte dosare. Găseşte un dosar vechi care îi atrage îndată atenţia. Deschizându-l, cade pe covor o scrisoare.

Bărbatul râde încet, recunoscându-şi scrisul. În urmă cu mulţi ani, pe când era un băieţel năzdravan, i-a scris o scrisoare îngerului păzitor, cuvinte pe care acum le-a regăsit.

Ridicând scrisoarea, începe să citească:

„Îngerului meu păzitor.

Îngeraşule, azi nu am reuşit să îţi simt prezenţa lângă mine, aşa cum o simţeam până acum. Ştiu că eşti ocupat să mă păzeşti, dar tare mult mi-aş dori să te simt aproape mereu. Mi-ar plăcea să îmi vorbeşti mai des prin gânduri, iar eu să te ascult cu mai multă atenţie, nu cum am făcut zilele trecute când mi-aş şoptit să fiu cuminte, dar nu am fost, iar acum sunt pedepsit. Cred că te-am supărat… ieri am întrebat-o pe mama dacă ascultă de îngerul ei păzitor şi a râs. Oare de ce a râs?

Nu ştiu unde să trimit această scrisoare, dar o voi lăsa lângă icoana aceea frumoasă cu un înger păzitor care are grijă de o fetiţă şi sunt sigur că o vei citi. Iartă-mă pentru că te-am supărat şi, te rog, nu mă părăsi niciodată.”

Lacrimi calde cad pe obrazul aspru iar sufletul a fost cuprins de o duioşie pe care nu o mai simţise de mult timp. Îl impresiona inocenţa pe care a avut-o, îl impresiona puternic dragostea pentru îngerul păzitor care se pierduse de-a lungul anilor, odată cu maturizarea. Plângea în timp ce citea acele cuvinte, plângea pentru curăţia sufletului după care acum tânjea, plângea pentru ceea ce a fost cândva, dar, deodată, inima îi tresare… simţea din nou o prezenţă cunoscută şi dragă pe care crezuse că a pierdut-o definitiv, dar acum a regăsit-o.

– Ai venit, te simt aproape de mine. Rosti, înduioşat şi cu cutremur.

Îngerul păzitor era lângă el, atingându-l pe umăr şi privindu-l fericit. Tatăl nu îl vedea, dar inima lui simţea că acea prezenţa era îngerul său iubit.

„Mereu am fost lângă tine, doar că ai uitat să îţi asculţi inima” îi şopteşte blândul înger.

Mihaela Gligan


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
616

Să-i cerem ajutor Maicii Domnului!

Câtă slavă şi cinste nu are ea acolo sus, iar noi păcătoşii pe pământ ne lenevim s-o chemăm în ajutor, pentru că nu ştim câtă durere o să aibă sufletul nostru în ceasul morţii. De aceea, fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt creştinii aceia din casa cărora nu lipseşte icoana Maicii Domnului şi au […]

Articole postate de același autor
302

Chemarea lui Dumnezeu la credinţa creştină a unui musulman

Aest musulman s‑a născut în 1926 într‑o in­sulă a arhipelagului Dodecanez. Toată copilă­ria şi‑a petre­cut‑o jucându‑se cu copiii creştinilor, deşi el era musulman. În ajunul sărbătorilor creştine mer­gea să colinde împreună cu copiii satului, cântând din fluier. Casa unde stăteau era un staul. Acolo, într‑o noapte din ajunul Crăciunului, după ce s‑au întors de la […]