Adevărata fericire este legătura sau comuniunea omului cu Dumnezeu

2403

Sâmbătă, 26 noiembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Vădeni, Vicariatul de Soroca.

Locașul de cult închinat Sfântului Ierarh Nicolae a fost renovat complet în ultimii ani, cu stăruinţa părintelui-paroh prot. Gheorghe GRAUR şi a enoriaşilor.

PS Episcop Vicar fost întâmpinat de către Protopopul raionului, Protoiereul Nicolae CRAVEŢ și slujitorii prezenți.

La Vohodul mic, cu binecuvântarea Întâistătătorului, parohul bisericii, prot. Gheorghe GRAUR, a fost decorat cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu ușile împărăteşti deschise până la rugăciunea Tatăl nostru, iar clericul, prot. Ştefan BULGARU, cu dreptul de a purta palița.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, după citirea pericopei evanghelice a zilei, Preasfinţitul IOAN a rostit cuvântul predicatorial, în care a menţionat următoarele:

„Iubiţi fraţi întru Domnul, 

Sfințirea bisericii ne invită, la o înnoire a firii noastre omeneşti după chipul lui Hristos, sau ca interiorizare a vieții lui Hristos în viața creștinului (Galateni, 2, 20).

Adevărata fericire este legătura sau comuniunea omului cu Dumnezeu, prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și împlinirea poruncii iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele. Deci numai când iubim pe Dumnezeu în rugăciune și pe semenii noștri în fapte bune atunci suntem cu adevărat fericiți!

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să ocrotească această biserică și să binecuvinteze pe toți închinătorii și binefăcătorii ei”.

La finele serviciului divin, Preasfinția Sa, a transmis creștinilor prezenți mesajul de binecuvântare al Mitropolitului țării și totodată a mulțumit pentru primirea călduroasă de care a avut parte.

sursa http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
7764

Șoapta delicată a îngerului păzitor

Dacă suntem atenţi, tot timpul avem aşa o adiere fină, care ne spune ce-i bine: “Nu zice asta”, “Nu fă asta”, “Nu pleca acum”, dar e delicată şi fără  presiune: acestea sunt şoaptele îngerului şi dacă noi am fi atenţi la lăuntrul nostru, am sesiza aceste şoapte ale îngerului, care nu sunt cuvinte, ci înţelesuri. […]

Articole postate de același autor
1921

Prima zi a Canonului Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu prin post.(Sfântul Vasile cel Mare) În prima zi a Postului Mare, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan, a citit Canonul Sfântului Andrei Criteanul, la […]