A te lăsa în voia unei asemenea iubiri e o neputință

1308

            - Se întâmplă deseori următorul lucru. Oamenii au fost căsătoriți multă vreme și dintr-o dată înțeleg: “Nu e ce-mi trebuie mie”. A ieșit în cale altcineva, lângă care există senzația de deplină armonie și înțelegere, de dragoste fierbinte - și omul începe să se gândească: „ Poate că nu soția mea (soțul meu) este jumătatea mea cea adevărată, ci omul cu care m-am întâlnit acum? Nu cumva căsătoria mea este o greșeală și adevărul a ieșit la iveală abia acum?”

            - Cred că dacă o asemenea situație a apărut, cel în cauză trebuie să se împotrivească din răsputeri, deaorece căsătorindu-se și-a asumat o anumită datorie. Căsătoria nu este doar atracție și bucurie a comunicării, ci și datorie a slujirii reciproce. Din punct de vedere creștin, într-o asemenea situație omul este dator să facă totul pentru a birui tentația.

            În romanul O zi mai lungă decât veacul a lui Cinghiz Aitmatov există următoarea situație: eroul principal, care a trăit mulți ani alături de o soție minunată, întâlnește o femeie față de care nutrește sentimente puternice. Aceasta are aceleași sentimente față de el, însă el nu poate să-și părăsească, pur și simplu, soția. În acest roman este arătat cu multă forță momentul psihologic al luptei dintre principiile acestea două: dragostea de soție, care oricum rămâne, însă devine o dragoste oarecum de alt fel, și patima față de cealaltă femeie. Edighei trece prin suferințe îngrozitoare, fiindcă toate puterile sufletești îl împing spre cealaltă. În cele din urmă, familia e salvată: eroul și-a învins sentimentele, nu s-a lăsat stăpânit de ele.

            Am un respect enorm față de oamenii care procedează așa. Acesta este modelul cel mai înalt. Aș vrea ca toți să facă așa, dar eu, personal, nu pot să insist ca această problemă să fie rezolvată întotdeauna în acest fel.

            În calitate de preot, sunt solicitat de oameni care îmi spun: “Uite, situația este așa și pe dincolo, în familie, nu se mai leagă deja nimic”. În asemenea cazuri spun totdeauna: “Numai voi puteți lua o hotărâre. Legea lui Dumnezeu o știți.”  

            Aceasta este o problemă care ține de sistemul de valori al omului. Dacă omul trăiește doar pentru Dumnezeu, Dumnezeu îi va da putere să păzească porunca Lui. Dar dacă nu este un asemena om? Domnul Însuși, când a dat porunca privitoare la despărțire și – vă amintiți? – ucenicii Lui s-au spăimântat: ”Dacă aceasta este îndatorirea omului față de femeie, mai bine să nu se însoare“, le-a răspuns: “Nu toți încap acest cuvânt, ci numai cei cărora le este dat.“

            Adică Domnul, dându-ne această poruncă, ne spune cum este ideal, cum e mai bine pentru noi. Există însă și oameni slabi. Unii nu sânt în stare să facă așa ceva.

            Problema poate fi pusă categoric: “Ori faci așa, ori la biserică să nu mai vii, n-ai ce să cauți aici, fiindcă ai distrus totul!” Eu însă le spun oamenilor: ”La modul ideal ar trebui să procedezi așa. Dacă faci așa, bravo ție. Dacă însă nu vei putea, dacă voința ta va fi mai slabă decât inima, atunci... ne vom pocăi. Vom trăi mai departe, vom clădi pe temelia existentă.”

            - De ce biserica binecuvântează căsătoria a doua, deși aceasta pare a contrazice porunca lui Dumnezeu?

            - Prin această binecuvântare. Biserica nu ridică a doua căsătorie la rangul de regulă, de lege, ci doar face un pogorământ față de neputința omenească. În orice caz, aici este vorba de o neputință.

            Eu consider că omul trebuie să rămână credincios soțului (soției), oricare i-ar fi sentimentele, și asta cu atât mai mult cu cât sentimentele sunt schimbătoare și nestatornice, ele pot apărea unul după altul, schimbându-se, și fiecare dintre ele va pretinde la titlul de „dragoste” . De fiecare dată, omul va căuta să se convingă singur: „Aceasta este adevărata mea jumătate”, și uite așa va zbura din floare în floare...

Dragostea adevărată, Taina Dragostei înainte și după căsătorie; Editura Sophia; București, pag. 291-293

 


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
3937

În inimă trebuie să fie răbdare, nu răutate…

De ce Dumnezeu nu rânduieşte să se aleagă perechi care să poată duce în comun o viață duhovnicească? – Sigur, şi mai bine ar fi dacă n-ar fi diavolul, nu-i aşa? Ce uşoară ar fi atunci mântuirea! Dar uite că diavolul există. Fără îndoială, iubirea lui Dumnezeu rânduieşte toate. Ca să-l mântuiască pe soţul rău, […]

Articole postate de același autor
3146

“Aflarea celor pierduți”

În anul 1997 am venit, jună cu mari ambiții, dintr-un orășel de provincie ca să cuceresc capitala. Mi se părea că imediat ce piciorul meu se va coborî din vagon pe Pământul Făgăduinței o să cânte fanfara și toți o să cadă la pământ de fericire că mă văd…             A ieșit însă cu totul […]