A accepta situația și a te împăca cu ea

1400

Reacția negativă, mergând până la refuz, se bazează de obicei pe concepțiile noastre subiective, care nu coincid cu realitatea. Realitatea este ceea ce se petrece în mod obiectiv și acum. Adeseori, ea nu se potrivește cu ideile noastre despre felul în care ar trebui să se întâmple asta.

Iată un exemplu evident: mergeți cu mașina, nimeriți într-un ambuteiaj și începeți să vă enervați, fiindcă întârziați sau pur și simplu vă pare rău să pierdeți timpul. Iritarea și stresul nu fac decât să crească. Ambuteiajul este o verificare tipică a stăpânirii de sine și echilibrului psihic.

Să luăm lucrurile în ordine. Care e realitatea? Stați pe loc în ambuteiaj sau abia vă mișcați. Care vă e dorința? Vreți să mergeți neîmpiedicați. A vă „ambala” mintal și a vă opune împrejurărilor este totuna cu a fugi înaintea trenului sau a vă lupta cu morile de vânt. Putem- și uneori suntem datori- să depunem eforturi pentru a îndrepta situația, dar nervii sunt întotdeauna o piedică. Aceasta nu ne zidește.

Ce ne rămâne de făcut atunci? Să ne relaxăm și să ne rugăm așteptând ca traficul să se deblocheze, ori să plecăm de acasă mai devreme, ori să ocolim ambuteiajul, ori să mergem pe jos ș.a.m.d. Eu, de exemplu, nu suport când mașina merge ca broasca țestoasă, așa că prefer metroul: și mai rapid, și mai liniștit, și mai ieftin.

A accepta situația și a te împăca cu ea este mult mai eficace decât a-ți apăra „dreptatea” cu orice preț și a te autoafirma pe socoteala altuia. Neirosindu-ne forțele (pe zbuciumuri, îndoieli, invidie etc.), ne mobilizăm și ne liniștim lăuntric. Cel ce dispune de libertatea sa în mod rațional nu pune piedici Proniei lui Dumnezeu. Atunci totul se aranjează- iar a te crampona de situație înseamnă să cazi jertfă propriei trufii, slave deșarte, ambiții, frici, mânii, deznădejdi...

Atunci când în țara noastră era interzisă pomenirea lui Dumnezeu, celebrul regizor Eldar Riazanov a scris următoarea poezie al cărei sens se potrivește foarte bine cu creștinismul:

„Dorințe moarte, și restriști, și ani:

Pe zi ce trece e povara tot mai grea.

Tot ce ți-e hărăzit de la natură

Primește cu recunoștință de la ea.

Trecerea timpului, apusurile, zorii

Și harul ce iubirea ultimă-l va da,

La fel ca data depărtării tale,

Primește cu recunoștință de la ea.

Pentru natură nu există vreme rea,

Iar anotimpurile nu pot fi oprite.

Toamna vieții, ca și toamna anului

În pace trebuie blagoslovită.”              

Așadar, a accepta situația înseamnă a recunoaște că bine face Dumnezeu îngăduind-o și a fi de acord s-o rabzi. A te împăca cu situația înseamnă a nădăjdui în mila și a te bizui pe voia lui Dumnezeu.

Drept ești, Doamne, și drepte sunt judecățile Tale! Vezi smerenia mea și mă scoate... judecă pricina mea și mă izbăvește (Ps. 118, 137, 153-154)

Nedorind pieirea sufletului omenesc, Ziditorul ne atinge ba cu un bisturiu ascuțit, ba cu un balsam parfumat. Amărăciunile și mângâierile slujesc deopotrivă la mântuirea noastră.

Acest adevăr ne e confirmat de relatările oamenilor care primesc situația lor așa cum este și se împacă cu ea- iar problemele, ca întotdeauna, sunt diferite: cu sănătatea, cu munca, cu averea, cu școala, cu rudele, cu cei iubiți...

Konstantin V.Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârșite: războiul și pacea omului cu el însuși, Editura Sophia, București 2015, p. 63-65


Articole postate de același autor
3009

Când stai în genunchi și mâinile ți se strâng în rugăciune, atingi cerul

Șiți ce înseamnă „a ţine mâinile în sus”? Înseamnă a-ţi face prin rugăciune o legătură cu Cerul, cu Dumnezeu şi, prin această legătură, să primeşti dar şi putere de sus; înseamnă să stai ca un pământ însetoşat sub ploaia darului şi harului de sus. Când astfel ţii mâinile în sus, să ştii că steagul biruinţei tale flutură […]