Ştiri interne
Sfaturi duhovnicești
7493

Scrisoare către fratele meu. A doua zi, marţea patimilor. „E judecabil Iuda pentru această vânzare fiscalizată în casa de marcat a nemerniciei omeneşti?”

MARŢEA PATIMILOR Ziua a II-a Şi a fost seară şi apoi iar dimineaţă. Ziua aceasta ne întâmpină cu Evanghelia celor zece fecioare (Matei 25.1-13). Un moment de bucurie din viaţa unei comunităţi devine subiect de meditaţie pentru vremea aceasta, în care Patima Mântuitorului se face vădită. Motivul? Mântuitorul urcă Golgota ca şi cum ar merge […]

Ştiri interne
1866

Apa darul lui Dumnezeu pentru oameni

Marți, 27 martie, la  Școala Duminicală Sfânta Cuvioasă Parascheva din orașul Ștefan Vodă s-a desfășurat o activitate cu tema APA – DARUL LUI  DUMNEZEU. “Dumnezeu ne învaţă cum trebuie să trăim, dându-ne exemplul apei. Apa, unde curge, duce viaţă cu sine şi o împarte celor care au nevoie de ea. Este bună şi generoasă. Ştie […]

Predici
4553

Predică la Sfânta și Marea Marți

În vremea aceea sfat au făcut fariseii ca să-L prindă pe Iisus în cuvânt.” (Matei 22, 15) Iubiţii mei fraţi, Suntem în a doua seară a Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, adunându-ne mintea de la înşelătoarele griji ale lumii, să pornim din nou în căutarea lui Iisus. Că nu putem […]

Sfaturi duhovnicești
22332

Faceţi loc şi Domnului Iisus Hristos, de Ziua Învierii Sale!

“Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, Dar El fusese străpuns pentru păcatele […]

Ştiri interne
2884

ÎPS Mitropolit Vladimir a binecuvântat producerea prinoaselor pascale la combinatul de panificaţie “Franzeluţa”

Conform tradiției, în preajma praznicului Învierii Domnului, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a binecuvântat producerea prinoaselor pascale la combinatul de panificaţie “Franzeluţa” din mun. Chişinău. La slujba de sfințire, alături de ÎPS Mitropolit Vladimir a înălțat rugăciuni Secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Vadim Cheibaș și un sobor de slujitori. Evenimentul a avut loc în prezenţa […]

Sfaturi duhovnicești
9165

Postul din Săptămâna Patimilor

Gheronda, de ce în Săptămâna Mare pot să postesc trei zile, în timp ce în restul anului îmi vine greu să mă înfrânez? În Săptămâna Mare este întristarea pentru Pătimirile lui Hristos. Să presupunem că ţi-a murit o persoană apropiată. Îţi mai stă mintea la mâncare? Atunci nu numai că nu-ţi mai pasă de mâncare, […]

Ştiri interne
1817

ASCO împărtășind din frumusețea și bucuria Floriilor

În Duminica Floriilor, ziua de încununare a Săptămânii Tineretului Ortodox, urmând îndemnului adresat de ÎPS Vladimir către toate bisericile din țară, Asociația Studenților Creștin Ortodocși din Moldova a continuat vestirea sărbătorii și după Liturghie, în afara bisericii. Luând stâlpări, ziare și urări de bine, tinerii s-au îndreptat către parcul ,,Valea Morilor’’ pentru a dărui din […]

Sfaturi duhovnicești
Ştiri interne
3170

Duminica Floriilor: ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care este celebrat în Duminica dinaintea Paștilor. Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Domnul Iisus Hristos a fost primit de mulțimile care Îl slăveau și Îl cinsteau, la intrarea Sa în Ierusalim, […]