Actualitate

Vrei ca cel de lânga tine să fie mai bun? Arată tu primul bunătate…

664

De multe ori ne gândim de ce ne merge rău, de ce avem probleme, de unde vin necazurile. Păi ne trezim diminieata şi plecăm la treburile lumii fără a pleca genunchii să mulțumim lui Dumnezeu pentru somn şi odihnă.

Peste zi nici nu mai vorbim că am spune măcar o rugaciune şi dacă o facem , este tot din postura unui necaz sau a unei probleme şi nu din dragoste şi iubire de Dumnezeu. Apoi toată ziua judecăm, bârfim, uneori ne certăm, alteori înjurăm ca şi cum toate acestea ar fi o normalitate, ar face parte din meniul zilei, din hrana de zi cu zi. Ajungem seara acasa, poate spunem o mica rugăciune şi aceea cu gandul în altă parte că suntem frânți şi uităm să cerem iertare de la Dumnezeu de tot ce sa intamplat peste zi.

La spovedanie nu mergem ca să ne eliberăm de toate aceste păcate şi uite aşa devenim "bombe mergătoare", gata să explodeze la cea mai mică provocare de cuvânt al celui de lânga noi. Atunci cum să avem pace şi linişte, iubire şi răbdare, dacă noi nici măcar nu le căutăm!? Vrei ca cel de lânga tine să fie mai bun? Arată tu primul bunătate. Haideți să fim mai buni şi mai înțelegători!
O zi frumoasa si binecuvântată!

Ioan Danci


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
127

Jack, copilul care NU a vrut să moară

Presa britanică aduce în atenție povestea lui Jack, nou născutul care a sfidat un act criminal precum avortul, și s-a născut sănătos. Jack are acum patru săptămâni, iar mama sa, tânăra Vicky Harper, în vârstă de 24 de ani, din localitatea scoțiană Caithness, știe, când îl ține în brațe, ce miracol s-a produs. Și că […]