Părinții sunt datori să organizeze viața copilului lor în așa fel încât acesta, pe de o parte să simtă că este liber, iar de cealaltă parte, să aibă conștiința profundă că nu trebuie să facă tot ceea ce vrea. Nu pentru că va fi pedepsit sau amenințat, ci pentru că nu le știe pe toate, pentru că este posibil să facă greșeli. Trebuie să știe că există cineva care are multă experiență, îl iubește, îi vrea binele, îl îngrijește, îl îndrumă și îl conduce acolo unde trebuie să ajungă.
Pe de o parte, deci, trebuie să respectăm libertatea copilului și, pe de alta, să organizăm viața acestuia; când va mânca, când va dormi, când se va trezi, când se va juca, când va învăța. Acestea toate nu se pot întâmpla când vrea copilul, ci trebuie să fie programate. Dar trebuie să fie organizate în așa fel încât să nu fie încălcată libertatea lui, să nu facă obligatoriu ceea ce am programat noi. Toate trebuie să se facă în așa fel, încât să se vadă că toate-i slujesc copilului. El trebuie mai întâi să înțeleagă că aceste lucruri și programarea lor îi sunt folositoare, îi sunt necesare.
(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Părinți și copii, Editura Bizantină, București, 2005, pp. 36-37)
