Slujire arhierească la Sfânta Mănăstire „Nașterea Maicii Domnului” din s. Vărzărești, r. Nisporeni

912

Luni, 16 mai, 2022, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din satul Vărzărești, raionul Nisporeni.

Astfel, în dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa, a fost întâmpinat de Maica Stareță, Egumena SILUANA (Iacob), dimpreună cu obștea, soborul preoțesc și dreptmăritorii creștini ce au venit să i-a parte la slujbă.

Înainte de începerea Sfintei Liturghie, Ierarhul a săvârșit slujba de sfințire a Sfântului Prestol și paraclisului închinat „Tuturor Sfinților proslăviți pe pământul Moldovei” din incinta corpusului administrativ.

Alături de Chiriarh, Înaltpreasfinția Sa a coliturghisit Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, Arhimandritul SPIRIDON (Marin), Starețul Mănăstirii Hîrbovăț, Ieromonahul SILUAN (Morogai), duhovnicul Mănăstirii Vărzărești, dar și alți slujitori.

Prezente la Sfânta Liturghie au fost și Starețele din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură creștină, în care a explicat mesajul evangheliei citite, adresând și sfaturi mântuitoare obștii monahale.

În timpul Sfintei liturghii, după cântarea Heruvicului, Diaconul Adrian ZAPOROJAN, student în anul IV la Academia de Teologie din Moldova, a fost hirotonit în treapta de preot pe seama Mănăstirii Vărzărești.

După rugăciunea Tatăl nostru…, viețuitoare ale Sfintei Mănăstiri s-au împărtășit cu trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

După încheierea Sfintei Liturghii, Ierarhul a ținut să puncteze cele mai importante momente din istoria seculară a vestitei Mănăstirii Vărzărești, felicitând și mulțumind tuturor ostenitorilor acestei obști monahale, dar și tuturor binefăcătorilor și ctitorilor.

După aceasta Ierarhul a decorat-o pe Maica Stareță, Egumena SILUANA (Iacob), cu Medalia Eparhială „Icoana maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăț”, după care Înaltpreasfinția Sa a înmânat Medalii Eparhiale și Diplome Arhierești, unor slujitori, ctitori și binefăcători ai Sfintei Mănăstiri, care au avut o contribuție majoră la edificarea paraclisului sfințit.

La final, Maica Stareță, Egumena SILUANA a ținut să aducă sincere mulțumiri Înaltpreasfinției Sale pentru slujire, dar și pentru toate sfaturile și povețele părintești.

Apoi, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a săvârșit litia de pomenire pentru sufletul fostei starețe a Mănăstirii Vărzărești, Schiegumena GHEORGHIA (Plăcintă), de la trecerea căreia la cele veșnice se împlinesc 5 ani,  pomenind și pe Schiarhimandritul IOV (Plăcintă), cel care a avut o contribuție majoră la redeschiderea Mănăstirii Vărzărești.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
923

Hrană duhovnicească pentru Penitenciarul din Rezina

Penitenciarul Nr. 17 din or. Rezina a primit în dar un raft și mai multe cărți cu conținut religios. La solicitarea mai multor deținuți pe viață din acest penitenciar, au fost adunate cărți de zidire lăuntrică: Biblii, cărți de rugăciuni, literatură duhovnicească. Bunurile au fost aduse de către prot. Nicolae Andrieș, președinte al Sectorului Sinodal […]