Actualitate

Veșnica metamorfoză

69

(Bocetul fântânilor)

 

Lacrimi ascunse-n adâncuri

Strămoșii aruncă în zare.

Ei, răstrigniți sub pământuri

Din ele renasc în izvoare.

 

Și se ridică spre ceruri

Ape crescute de luturi,

Trecute prin foc și prin geruri

De la sfârșit spre-nceputuri.

 

Și se transformă în iarbă

În flori, și în rouă și-n fluturi

Frumoasa, divina podoabă,

O lume-atingând cu săruturi.

 

Iar noi, însetații de viață

Săpăm și fântâni și izvoare,

Negându-i pe cei ce ne-nalță

Din rădăcini, sub picioare.

 

Și tot savurând apă bună,

Făcând uneori și risipă,

Uităm că-i iubirea strabună

Și-i lacrima lor care țipă!

 

Că-n lumea cea mare și tristă,

Noi, orbi, dar și surzi la un loc,

Dansăm într-o horă sinistră

În care strămoșii n-au loc.

 

Că lacrima... cine le-o vede?

Și plănsul... pe cine-l oftică?

Când îngerii noștri de veghe

Cu glasuri de ape ne strigă...

 

Ei nu cer nimic, n-au nevoie

Decât să ne-aducem aminte

De ei... și-ncălzesc cu iubire

Pe cei, care-i plâng la morminte.

 

E dragostea lor: moștenire

Și apă, și hrană... mister...

Iar VEȘNICA LOR POMENIRE

E drumul nostru spre cer.

 

Căci noi... ne vom trece ca iarba,

Cu ei... vom gusta revenirea.

Ne vom înveli cu pământul,

Și vom aștepta... Pomenirea...

 

Ne vom preface în ape,

Sperând să n-ajungă păgâni

Ai noștri copii... să nu plângem

Cu bocet ascuns de fântâni...

 

Autor Diana Sava Daranuța


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole postate de același autor
183

Firescul sfinţeniei

Învierea sau orice praznic şi sărbătoare a Bisericii nu are nevoie de condiţii exterioare pentru a fi trăite. Dimpotrivă, orice condiţie exterioară crează impresii, exaltări, care pot alunga taina. Condiţiile exterioare: muzica, numărul participanţilor, ritmul desfăşurării slujbei etc., atunci când devin scop şi nu mijloc, pot fura din taina sărbătorii. Din nefericire, ne-am obişnuit prea […]