Psalmii reprezintă, alături de imnografie, o componentă însemnată în cultului ortodox. Toate slujbele au în alcătuirea lor Psalmi sau stihuri alese din Psalmi. Fără îndoială, Psalmii sunt o moștenire din cultul Vechiului Testament. Ei reprezentau și atunci conținutul rugăciunii și al laudei pe care poporul lui Israel le aducea lui Dumnezeu.
De la început au fost adoptați în rugăciunea creștină fără mare dificultate, mai ales pentru caracterul lor inspirat dar și pentru faptul că Biserica a regăsit în ei profețiile care s-au împlinit în Iisus Hristos. Însă Psalmii nu sunt folosiți numai în cultul public ci, încă din vechime, fac parte și din conținutul rugăciunilor particulare ale creștinilor, mai ales ale monahilor. Psalmii sunt atât o laudă, slăvire și cinstire adusă lui Dumnezeu, cât și o rugăciune care aducea multă mângâiere omului căzut în mreaja ispitelor și a păcatelor. Poate așa se explică și faptul că în Transilvania, mereu ocupată de străini, Psaltirea era cea mai des tradusă și tipărită carte de cult cu care, cu siguranță, își alinau suferințele țăranii români subjugați.
În primul rând, trebuie lămurite câteva aspecte tehnice. Psaltirea conține cei 150 de Psalmi inspirați, care se găsesc în Scriptura Vechiului Testament. Majoritatea lor este compusă de Sfântul Proroc David sub inspirație divină. Pentru uzul liturgic, Psalmii sunt tipăriți în cartea numită Psaltire (trebuie să amintim că psaltirea este și un instrument muzical, care acompania odinioară cântarea psalmilor). Psaltirea actuală folosită în Biserica Ortodoxă de rit bizantin, are grupați Psalmii în 20 de catisme, fiecare catismă fiind împărțită în trei stări. Cuvântul catismă (din gr. kathizo = a se așeza, a pune, a sta) sugerează starea meditativă în care trebuie să se afle credincioșii în timpul lecturii Psalmilor. Potrivit Tipicului, Psaltirea întreagă este citită la slujbe o dată pe săptămână și de două ori în săptămânile Postului Mare. Citirea actuală a Psaltirii este de origine monahală. Trebuie notat că Psaltirea folosită în cultul bizantin de la Constantinopol avea un alt tip de împărțire, în Antifoane – Psalmii se recitau de un psalt iar credincioșii repetau după fiecare stih un refren. Observăm, însă și un lucru dureros: există o tendință ca textele de origine biblică, în special psalmii, să fie eliminați din cult, cu toate că reprezintă fondul cel mai vechi al cultului creștin.
Psaltirea are și o rânduială pentru lectura de acasă de către fiecare credincios în parte. Înainte de a citi Psalmii, credincioșii rostesc Rugăciunile de început: Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, apoi trei tropare și o Rugăciune prin care cer de la Dumnezeu minte luminată pentru a pătrunde în înțelesul duhovnicesc al Psalmilor. După aceea, fiecare citește după putință. La sfârșitul fiecărei catisme există din nou tropare și rugăciuni care constituie o hrană substanțială pentru mintea rugătorului, transformând în rugăciune întreaga învățătură doctrinară ortodoxă. Nu este obligatoriu să citești o catismă întreagă, important este să citești pentru a-ți hrăni sufletul. Te poți opri, de asemenea, la anumite versete care-ți hrănesc duhul și te introduc în starea de rugăciune. E bine ca aceste versete să fie repetate atâta timp cât duhul se hrănește din ele. Ar fi bine să fie reținute, sau chiar notate și folosite ori de câte ori avem posibilitatea să ne rugăm, ca mici rugăciuni scurte, dar profunde, care aduc și mult folos duhovnicesc. Ritmul cititului trebuie să fie lent către încetişor, ca mintea și inima să pătrundă cele citite. Cu această metodă, monahii din vechime învățau Psaltirea pe de rost și o recitau alături de Rugăciunea lui Iisus în timp ce munceau sau călătoreau. Era un bun exercițiu de a menține mintea trează. Sunt multe asemenea exemple în Pateric sau în Viețile Sfinților.
Din acest motiv, duhovnicii spun că „utilizarea psalmilor la rugăciunile particulare este foarte importantă”.
Protos. Simeon Pintea, material publicat în revista Renaşterea,
http://revista.renasterea-cluj.ro/
