Actualitate

Un soldat american s-a convertit la ortodoxie, într-o biserică din România

826

Un soldat al Armatei Americane a îmbrățișat credința ortodoxă, după ce anterior făcea parte dintr-o confesiune protestantă. El a primit botezul săptămâna trecută la Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din localitatea Flămânzi, din județul Botoșani. Ulterior, el s-a căsătorit în aceeași comunitate de creștini.

Slujba botezului militarului american a fost săvârșită de părintele Valentin Cârlan, parohul bisericii din Flămânzi, care și-a exprimat bucuria pentru faptul că Biserica Ortodoxă are acum un nou fiu.

„Un nou creștin al lui Hristos! Primind numele de botez Iezechiel, după o perioadă de catehizare și mai multe întâlniri, după ce a învățat Crezul și învățăturile credinței ortodoxe, acesta a fost botezat în numele Sf. Treimi, convertindu-se la ortodoxie! Din soldat al Armatei Americane a devenit «nou ostaș al lui Hristos»!”, a scris părintele Valentin, într-un mesaj pe Facebook, în care a publicat imagini de la eveniment.

Potrivit agenției de știri Basilica a Patriarhiei Române, Ortodoxia noului membru al Bisericii nu îl împiedică pe acesta să rămână și soldat al Armatei SUA, „dimpotrivă, metafora ne reamintește că noi, toți cei botezați, suntem ostașii lui Hristos indiferent unde ne-am desfășura activitatea profesională”.

„Botezul adulților convertiți la Ortodoxie nu încetează să ne emoționeze de fiecare dată, fiindcă ne demonstrează cel mai bine că Hristos este Cel Care îi cheamă la Sine – fie direct, fie prin intermediul celor de lângă ei”, notează sursa citată.

Sursa: ziua.md


Articole postate de același autor
1993

Sondaj CURS: Biserica rămâne instituția în care românii au cea mai mare încredere

Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS în perioada 11-15 ianuarie a descoperit că Biserica rămâne în topul încrederii românilor. Potrivit cercetării, 62% dintre români au încredere multă și foarte multă în Biserică. Pe locul doi se află autoritățile locale, respectiv primăriile, care se bucură de încrederea 60% dintre români. […]