Presiunea grupului spre satisfacerea impulsurilor imediate vine mereu însoţită de ironicul comentariu: „Ce fel de bărbat eşti?”: „Nu bei? – Ce fel de bărbat eşti?”; „Nu fumezi? – Ce fel de bărbat eşti?”; „Nu îţi înşeli nevasta? – Ce fel de bărbat eşti?”; şi aşa mai departe… La acest atac asupra mândriei masculine, cel mai adesea bărbatul cedează. Deşi el este supus unui tumult al firii mai puternic decât femeia, bărbăţia constă tocmai în a fi stăpânul impulsurilor de moment, nu sluga lor.
Scuza tuturor neputincioşilor
Mulţi consideră că sunt cu atât mai bărbaţi cu cât au mai multe succese la femei.
Maică, asta e scuza tuturor neputincioşilor, că doar n-o să zică cineva că e neputincios. Dar, dacă ne gândim bine, bărbat este acela care îşi respectă statutul de bărbat pe care i l-a dat Dumnezeu. Pentru că a fi necredincios, oricine poate. Oricine poate să facă sau să-şi imagineze că a făcut sau să se uite pe gaura cheii şi să zică: „ăă, ce am făcut eu…“, să se uite la televizor şi să zică: „hă, hă, câte am avut eu…“. Acestea toate fac parte din imaginarul bărbatului neputincios.
Un bărbat puternic este acela care-şi înfrânează impulsurile şi care-şi deschide braţele şi atenţia sufletului către femeia lui, care e mereu alta, e mereu nouă, dacă o priveşte ca persoană. Dacă o privesc ca pe un obiect, atunci sigur că-i pot găsi calităţi şi defecte, pot să caut în altă parte o piele mai nu ştiu cum, o talie mai nu ştiu de care… Dar noi, când facem nunta, nu asta facem. Când mă duc la mama şi zic: „Mamă, m-am îndrăgostit de o fată şi vreau să mă însor cu ea“, nu încep să-i spun că are 1,80 m înălţime, talia de 60, picioruşul atât şi cântăreşte atât şi culoarea ochilor… Mama chiar poate să se mire: „Da’ ce ai văzut la ea?“. „Nu ştiu ce am văzut, dar am văzut-o! Am văzut-o pe ea. Am văzut-o pe ea şi, în ciuda kilogramelor în plus sau în minus, eu pe ea o iubesc. Şi-mi deschid braţele s-o cuprind pe ea aşa cum este şi care pentru mine e mereu o enigmă, mereu o taină, am timp s-o văd mereu, mereu alta.“ Aceasta este iubirea…
Iubirea îmi dă puterea să văd ce nu se vede
O posibilă definiţie…
Iubirea îmi dă puterea să văd ce nu se vede. Nu vede oricine, numai cel care iubeşte vede. Numai atunci iubeşti, când vezi ce nu se vede, când vezi nevăzutul. Aceasta e iubirea. Ce numim noi iubire, îndrăgostirea, este o capcană a firii, aşa, pusă, lăsată, îngăduită de Dumnezeu, ca să ne biruim egoismul, ca să avem energie să ne descoperim şi să ne iubim. Că dacă nu ne-am îndrăgosti… n-am sta, n-am avea răbdare. Încet, încet, descopăr că nu doar sunt atras şi îndrăgostit, ci chiar iubesc persoana aceea. Atunci eu sunt credincios vocaţiei mele de bărbat, sunt credincioasă vocaţiei mele de femeie.
Am auzit că un bărbat i-a spus nevestei lui odată: „Ştii, eu nu vreau să-mi spurc cununiile. Mi-au plăcut multe femei şi am fost atras – era inginer şef undeva – am fost atras de multe, dar eu nu mi-am spurcat niciodată cununiile…“. Asta îi spunea la nunta de aur. Ce minune! Vă daţi seama, că nu i-a fost uşor. A avut şi el impulsuri, a fost ispitit. Nu i-a fost uşor; dar ce mândrie, ce demnitate, ce bărbăţie să fii stăpânul lor… Când le asculţi, când te laşi mânat de ele, nu te deosebeşti de căţeluş… că… asta-i firea!
Un bărbat nu este jucăria unor impulsuri
Da… în cazul acesta putem spune că e foarte greu să fii un bărbat adevărat.
Da, de aceea bărbaţii se scuză şi spun că un bărbat trebuie să fumeze, un bărbat trebuie să bea, un bărbat trebuie să-şi înşele nevasta, pentru că le e ruşine să spună: „N-am reuşit să fiu bărbat. N-am putut. Mi s-au aprins călcâiele după una şi m-am dus şi pe urmă am zis: aa… nu-mi place!“. „Nu pot să fiu bărbat, nu pot să nu bag ţigara în gură. Nu pot! Nu mă stăpânesc. Depind de băţul acesta aprins la capăt. De suzeta asta…“. „Nu pot să fiu bărbat pentru că nu pot să nu duc paharul la gură. Orice aş face, zic că nu mă mai duc la cârciumă şi mă trezesc sub masă.“. De ce? Pentru că nu sunt bărbat.
Cum devin bărbat? Ducându-mă la Cel care m-a făcut bărbat şi zicând: „Doamne, dar ce sunt eu, jucăria unor impulsuri? Dacă mie îmi vine ceva eu trebuie să fac tot ce-mi vine? Dacă cuiva de lângă mine îi vine să-mi dea o bere, eu trebuie să beau pentru că zice că astfel nu-s bărbat?“. Dar, oare nu-i poţi spune: „Eu sunt bărbat pentru că pot să nu beau bere când vrei tu, şi nici chiar când vreau eu.“?
Trebuie să aibă şi un sentiment al demnităţii propriei persoane.
Da, pentru asta trebuie să descopăr ce înseamnă să fii bărbat. Ce înseamnă să fii om? Omul este minunea creaţiei şi Dumnezeu m-a făcut după chipul Său şi S-a băgat în mine prin Botez, prin Sfânta Împărtăşanie, este în mine ca să fiu ca El, să mă port ca El. Mai pot eu să mă port ca un căţel din acela în călduri din spaţiul verde? Nu mai pot. Dar, dacă nu ştiu că sunt minunea creaţiei, o să mă port şi eu cum se poartă pisica. Asta e, mi-a venit! M-a apucat! Acesta este bărbatul?
Maica Siluana Vlad, în dialog cu Ramona Bădescu
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 48 – ianuarie 2011
