Tundere în monahism la paraclisul „Sf. Trei Ierarhi” de pe lîngă Reședința Episcopală din Edineț

426

În seara zilei de sîmbătă, 9 aprilie 2016, în ajunul Duminicii Cuviosului Ioan Scărarul, după slujba Privegherii, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit la paraclisul „Sf. Trei Ierarhi” de pe lîngă Reședința Episcopală din orașul Edineț, tunderea în monahism a ipodiaconului Andrei Șimanschii, care a devenit monahul Iosif.

În cuvîntul de îndrumare adresat părintelui Iosif, Prea Sfințitul Nicodim a specificat următoarele: ”Cuvioase părinte Iosif! Voturile monahale care le-ai depus astăzi înaintea Mîntuitorului Hristos, avînd în față Sfînta Sa Cruce și Evanghelie, te-au învrednicit de îmbrăcarea chipului îngeresc. Ele implică o mare responsabilitate și curaj. Este foarte grea tăierea voii proprii, dar cu încrederea în ajutorul lui Dumnezeu se pot face toate, căci, spune Mîntuitorul: ”Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu”(Lc. 18, 27). Ia aminte la modelul sfinților care prin nevoință au luat cununa birunței. Roagă-te sfinților mucenici să-ți dea rîvnă, tărie de caracter și putere pentru a muri păcatului și a învia vieții celei noi în Hristos și astfel a te arăta vrednic de acest veșmînt și chip îngeresc pe care l-ai îmbrăcat astăzi!”.

De asemenea, Ierarhul a mulțumit părintelui Hrizostom (Morocica), părintelui director al Seminarului Teologic, protoiereului Mihail Baraghin și tuturor credincioșilor care s-au rugat fierbinte pentru proaspătul monah Iosif la această slujbă care mișcă inima pănă la lacrimi.

Felicitîndu-l pe părintele Iosif, Prea Sfinția Sa i-a oferit în dar o icoană cu chipul sfîntului Ocrotitor, Cuviosul Iosif Isihastul.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole Asemănătoare
342

Viaţa călugărului este durere amestecată cu bucurie

”Rugăciunea monahilor susţine întreaga lume. Se întâmplă asta deoare­ce omul este creat după chipul lui Dumnezeu. Acest «după chip» se arată mai ales în rugăciunea curată. Evidenţierea chipului lui Dumnezeu arată împli­nirea scopului zidirii lumii. Dacă omul nu se roagă, trăieşte eşecul acestei zidiri şi al propriei lui existenţe.” „Viaţa monahală este durere. Sunt periculoase cele […]

Articole postate de același autor
180

Credincioșii soroceni au întâmpinat moaștele Fericitei Matrona din Moscova

În după amiaza zilei de miercuri, 21 noiembrie 2019, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, au fost aduse din Rusia, spre închinare dreptmăritorilor creştini, icoana şi părticele din moaştele Fericitei Matrona din Moscova. Sfinţeniile au fost întâmpinate cu deosebită evlavie la intrarea în municipiul Soroca de către Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar […]