De multe ori, chiar persoanele mature din jurul lor le spun: „mai bine nu vă grăbiţi, aveţi toată viaţa înainte; bucuraţi-vă acum, că după aceea apar greutăţile“. Deşi de multe ori sunt mesaje bine intenţionate, au totuşi efectul de a descuraja. Tinerii ajung să cântărească mai mult, fără a pune de multe ori în balanţă aspectele cele mai importante, precum sentimentele unul faţă de celălalt şi voia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, nu trecerea anilor este importantă în întemeierea unei familii, ci gradul de maturitate al celor doi. Din acest punct de vedere, unii, chiar foarte tineri, ar putea fi pregătiţi pentru căsătorie, iar amânarea acestui pas ar însemna doar pierderea unei părţi din viaţa de familie pe care Dumnezeu le-a pregătit-o. Sfântul Ioan Gură de Aur spune foarte tranşant, adresându-se părinţilor care gândesc astfel: „Va spune cineva: «Dar e tânăr!». Sigur, ştiu şi eu asta. Dar, dacă Isaac s-a căsătorit când avea 40 de ani şi era fecior şi-şi trăise viaţa în curăţie deplină, cu atât mai mult ar trebui să gândească la fel şi tinerii noştri care au primit un har mai mare de la Duhul. Dar, ce pot să fac? Voi nu suportaţi să se îngrijească cineva de cuminţenia lor şi, deşi îi vedeţi cum se necinstesc ei înşişi, vă faceţi că nu vedeţi şi nu vă pasă. Îi lăsaţi să se spurce şi să se umple de toată mizeria şi scârba, neştiind că cel mai mare câştig în căsătorie este pentru tineri acela de a-şi păstra trupul curat. Dacă nu se întâmplă aşa, atunci căsătoria nu slujeşte la nimic.“
O căsătorie reuşită se realizează numai prin relaţia cu Dumnezeu
Iată câteva etape prin care se poate transforma, în mod firesc, dragostea dintre doi tineri într-o relaţie de căsătorie:
În primul rând este important să realizaţi că dorinţa de a găsi persoana potrivită pentru a te căsători este o nevoie normală. Din ce în ce mai mult tinerii adoptă diferite măşti, pretinzând a fi persoane independente, preocupate de studii sau de cariera profesională, pentru care căsătoria nu reprezintă o prioritate. Deşi în sufletul lor îşi doresc întemeierea unei familii, ei aleg să îşi nege, în faţa celorlalţi şi uneori chiar în faţa lor înşişi, o nevoie firească. Este percepută din ce în ce mai mult drept un semn de slăbiciune recunoaşterea acestei nevoi fireşti, iar faptul de a nu fi găsit încă partenerul potrivit este interpretat drept un neajuns, un defect personal (nu eşti suficient de atrăgător/atrăgătoare, interesant/interesantă). Se pierde astfel cu uşurinţă din vedere lucrul cel mai important, căsătoria este o taină, iar o căsătorie reuşită se realizează numai prin relaţia celor doi soţi cu Dumnezeu.
Căsătoria este o poartă spre viaţa adultă
Este la fel de important ca tinerii să realizeze consecinţele, în special cele negative, ale întârzierii căsătoriei. Astfel, cu cât cineva se va decide mai târziu să se căsătorească, găsirea unui partener potrivit va fi mai dificilă. De asemenea, va fi din ce în ce mai mare presiunea de a se implica în relaţii de probă, care se pot înscrie într-un dureros ciclu încercare-eroare. La aceasta se mai adaugă riscul de a avea mai greu copii sau riscul de a se adapta mai greu la nevoile copilului şi la rolul de părinte, din cauza decalajului mare de vârstă.
Căsătoria este o poartă spre viaţa adultă, o oportunitate de a depăşi stadiul de egocentrism caracterizat prin axarea doar asupra propriilor nevoi. A rămâne mult timp în stadiul de celibatar poate oferi pe moment o stare de bine, dar poate face din ce în ce mai dificilă adaptarea ulterioară la nevoile partenerului. Acest confort temporar pe care îl oferă celibatul nu duce pe termen lung decât la menţinerea într-o adolescenţă prelungită şi reprezintă un refuz al maturizării.
Anumite diferenţe între cei doi sunt nu doar normale, ci şi benefice în cuplu
Este de asemenea important ca, dincolo de sentimentele puternice de iubire, partenerii dintr-un cuplu tânăr - viitorii soţi - să parcurgă un proces de cunoaştere reciprocă. Dacă partenerul este o persoană calmă, care îşi respectă cuvântul dat, evită bârfele, reuşeşte să se controleze în situaţii dificile, este răbdător, altruist etc., relaţia va avea o bază solidă. O idee iraţională, dar cu toate acestea larg răspândită, este aceea că, odată intrată în relaţie, persoana se va schimba. Este o iluzie care în mod firesc va duce la deziluzie, întrucât deşi anumite aspecte se armonizează în cuplu, trăsăturile profunde ale caracterului rămân de obicei neschimbate.
Cu toate acestea, anumite diferenţe de temperament, caracter, opinii, preferinţe sunt nu doar normale, ci şi benefice în cuplu. Este bine să luptăm cu eventuala tendinţă de a încerca să îl schimbăm pe celălalt şi să ne bucurăm de aceste diferenţe ca de nişte daruri, să le apreciem, să înţelegem că fac parte din individualitatea partenerului. Dincolo de recunoaşterea acestor diferenţe, o mare importanţă o are cultivarea aspectelor, intereselor şi preocupărilor comune.
